MASURI CANICULA CONSTANTA. Ca urmare a atenţionării meteorologilor cu privire la noul val de caniculă, autorităţile locale au luat măsuri de prevenire şi combatere a efectelor. Toate pavilioane de vară pentru pensionari din Constanţa au fost dotate cu dozatoare cu apă rece şi au fost puse în circulaţie utilaje ce spală şoselele.
În plus, RAJA a amplasat câte un cort în zona City Park Mall, la Delfinariu, în staţia de autobuz şi în Tomis III, lângă sediul ANAF, unde trecătorii se pot răcori. În fiecare punct de prim ajutor, între orele 10.00 şi 18.00, este personal medical specializat.
“Pentru prevenirea incidentelor în timpul perioadelor cu temperaturi ridicate, rugăm cetăţenii să evite expunerile la soare în special în intervalul 12 – 16, iar în cazul deplasărilor se recomandă folosirea mijloacelor de protecţie (pălării, umbrele, ochelari de soare) şi consumul de lichide“, precizează reprezentanţii Primăriei Constanţa.
Constănţenii pot semnala permanent orice problemă la numerele de telefon 0241/55.00.55 şi 0241/48.81.66.