Madalina Petrencu in "Iubeste-ma cat viata"

Duminică, la Café d’Art Scena a avut loc premiera piesei de teatru „Iubeşte-mă cât viaţa”, un spectacol realizat după „Zăpezile de altădată”, de Dumitru Solomon. O piesă despre EA şi EL, în care ideea de iubire se reinventează cu mult umor, un text ancorat în realitatea de azi, dar care poate fi povestea cuplului din oricare timp.

O comedie romantică, plină de savoare şi adevăr, care a fost primită cu multă căldură, reprize îndelungate de râs şi aplauze înfocate de către publicul numeros, ce a ales să îşi încheie weekend-ul cu o excepţională seară de teatru.

R: Ce reprezintă premiera din această seară pentru tine?

Mădălina Petrencu: Şi de această dată, a fost sărbătoare. Mai mult, pentru noi, chiar a fost o aniversare, pentru că ne-am apropiat de 20 de ani de când eu şi soţul meu, Gabriel Montescu, suntem împreună. Mi se pare extraordinar să avem acest cadou pentru noi, pentru că şi eroii din piesă au 20 de ani de când sunt un cuplu. Sigur că situaţiile sunt oarecum diferite, dar dacă poţi să îţi declari cât poţi tu de public „te voi iubi întotdeauna aşa cum te iubesc acum” este grozav. Pe vremea grecilor antici, atunci când murea un om, nu se făcea un necrolog, aşa cum se face astăzi, ci se punea întrebarea: „A cunoscut dragostea?”. Mi se pare extraordinar să trăieşti şi să cunoşti iubirea adevărată, numai aşa toată existenţa ta capătă rost.

R: Cum descrii, din punct de vedere profesional, relaţia care există între tine şi Gabriel Montescu?

M.P.: E fantastic faptul că ne întâlnim în toate segmentele vieţii noastre şi că, alături de soţul meu, pot experimenta toate părţile unei relaţii.

Explorăm textul şi dimensiunile sale şi discutăm fiecare aspect. Câteodată ne ciondănim din cauza personajelor, pentru că fiecare ţine cu personajul său. Aşa s-a întâmplat şi cu această piesă, în care eu am ţinut cu personajul meu, clar. El este bărbat, era normal să ţină cu personajul lui. În concluzie, a trebuit să ne punem de acord, dar aceasta a fost marele nostru succes şi iată de ce îmi place să lucrez cu Gabi.

R: Înaintea spectacolului, pe faţa ta se citeau cele mai vii emoţii…

M.P.: Da, am avut mari emoţii, dar mi se pare firesc să fie aşa, m-am obişnuit cu aceste trăiri dinaintea spectacolului. Ele se nasc din faptul că oamenii vin la spectacol cu anumite aşteptări şi tu trebuie să le oferi ceva în acel moment. În această seară, emoţiile au fost cu atât mai mari, cu cât i-am văzut pe fiecare dintre ei coborând în sală, ocupându-şi locurile şi le-am văzut privirea, în care le citeam curiozitatea: „Oare ce o să fie?”. Noi, actorii, suntem datori să onorăm această întrebare. Iubesc publicul de la Café d’Art, este extraordinar de cald, un public special. Eu am fost mereu fericită aici, şi ca spectator, şi ca actor.

R: Ce îţi place cel mai mult la această piesă de teatru?

M.P: Îmi place foarte mult Dumitru Solomon, iar acestă piesă a fost un cadou, pe care l-am primit cu multă bucurie. Săptămâna viitoare vom avea la Café d’Art Scena o premieră tot după o piesă a lui, o parabolă după o poveste foarte cunoscută. Subiectul de data viitoare pare serios, în sensul că se vorbeşte despre putere şi despre libertate, dar toată povestea este tratată într-un mod foarte comic. Este vorba despre tot felul de libertăţi şi puteri pe care le ai. Nici nu au trecut emoţiile din această seară, că deja încep să am emoţii pentru premiera de săptămâna viitoare. Sper ca publicului să îi placă la fel de mult şi spectacolul care va urma. Sper ca nu numai noi, ca trupă, să aducem piese care să placă publicului, îmi doresc ca în Constanţa să se creeze un obicei de a consuma teatru, să fie ca atunci când oamenilor li se face poftă de … o pizza. Să li se facă poftă de teatru!

interviu realizat de Cristina LAZĂR