Compania Teatrul de pe Lipscani (Bucureşti) prezintă pe 19 mai, de la ora 20.00, la Casa de cultură din Constanţa, spectacolul „În valea cu parfum de flori şi zumzet de albine…”, avându-i în distribuţie pe Horaţiu Mălăele, Bogdan Mălăele şi Meda Victor.
„În valea cu parfum de flori şi zumzet de albine…”, Horaţiu Mălăele urcă pe scenă alături de fiul său, Bogdan Mălăele. Alături de tată şi fiu, avem plăcerea de a o vedea pe Meda Victor, o tânără actriţă, protagonista lungmetrajului „Nunta mută”.
Un cuplu fericit, care trăieşte în atemporalul rural, are în sfârşit parte de o surescitare a vieţii de zi cu zi. Pepino (Bogdan Mălăele), plictisit de eterna rutină şi veşnic cicălitoarea nevastă, hotărăşte că ar fi momentul să facă schimb de responsabilităţi cu Lisa (Meda Victor). Aşadar, soţul rămâne cu treburile casnice, iar consoarta pleacă la cosit. E momentul ca în scenă să-şi facă apariţia Tatăl (Horaţiu Mălăele), neînde-mânatic şi foarte miop. Ce se poate întâmpla într-o gospodărie în care doi bărbaţi încearcă să facă pe femeile? Este într-adevăr întreţinerea unei gos-podării atât de grea pe cât se plânge Lisa?
„În valea cu parfum de flori şi zumzet de albine…”, Edenul se preschimbă în Tartar. O comedie burlescă, plină de bufonerii ŕ la Stan şi Bran, menită să ne descreţească frunţile şi să ne destindă inimile.
Preţul biletelor este cuprins între 80 şi 100 lei.