ACASA » STIRI DIN CONSTANTA » ZIUA MONDIALĂ A URBANISMULUI, celebrată pentru prima dată şi la Constanţa

ZIUA MONDIALĂ A URBANISMULUI, celebrată pentru prima dată şi la Constanţa

STIRI CONSTANTA. Ziua Mondială a Urbanismului a fost sărbătorită în acest an și la Constanța! Evenimentul a  fost organizat de către Asociația Profesională a Urbaniștilor din România în parteneriat cu Universitatea “Ovidius” din Constanța.

Evenimentul a reunit numeroși specialiști atât din mediul public, cât și din cel privat, iar agenda Conferinței a inclus o scurtă trecere în revistă a unor proiecte ce vizează buna dezvoltare spațială (geogr. Natașa Tătui-Văidianu, APUR/Ovidius, arh. Bucur Ionică, CENTRAS) și conservarea-valorificarea peisajelor la interfața mare-uscat (geogr. Irina Florea-Saghin, APUR/Ovidius), urmată de o dezbatere de tip panel, tratând de la teme instituționale până la necesitatea contextualizării unor modele aplicabile de guvernanță în contextul legislativ al țării noastre.

Finalul sesiunii a punctat  astfel conturarea unor concluzii în vederea preluării acestora și a continuării unui parcurs reflexiv asupra celor discutate, în cadrul Atelierului «OPEN SPACE» ce va avea loc Vineri 10 Noiembrie 2017, organizat în intervalul 12:00-15:30 la Universitatea “Ovidius” din Constanța.

TE-AR PUTEA INTERESA:

Evenimente Constanta

Login

Lost your password?