ACASA » ALTE EVENIMENTE » Zilele Lupilor în Capidava (Județul Constanța)

73338_273208256139673_1145913128_nAi chef de o aventură în stilul stramosilor noștri daci? Îți propunem un program complex și inedit! Sâmbătă, 26 ianuarie, şi duminică, 27 ianuarie 2013, Asociaţia “România – Dacia Casa Noastră” te invită să celebrezi Zilele Lupilor în Capidava, la “Danais”. Pe parcursul a două zile, tradiţiile se împletesc cu cercetarea arheologică, cu arta şi cu descoperirea locaţiilor pline de istorie de pe malul Dunării.

Cardinal Motors

Conform calendarului popular românesc, perioada cuprinsă între 25 ianuarie și 2 februarie este cunoscută sub numele “Filipii de iarnă” – zeități protectoare ale lupilor. Filipii de iarnă marchează în Calendarul popular sfârșitul perioadei de împerechere a lupilor, începută cu aproximativ 80 de zile în urmă, la Filipii de Toamnă.

Filipii de iarnă sunt ținuți mai cu seamă în casele de ciobani și în gospodăriile în care sunt animale. Aceștia sunt respectați pentru protejarea vitelor și a oilor de atacul lupilor.

Se spune că în prima zi de Filipi, femeile satului lipesc gura sobei ca să lege și gura lupilor. La hornul casei se atârnă o secure sau o unealtă de-a casei, existând credința că astfel vor fi uitate vitele și oile de către lupi.

De asemenea, se crede că gospodarul care nu va prăznui Filipii va rămâne fără păsările din curte, pe care i le vor mânca hultanii. Bătrânii spun că în aceste zile nu-i bine să dai nimic din casă că altfel vei da tot anul. Totodată, în zilele Filipilor de iarnă, se fac prevestiri cu privire la vremea ce are să vină.

Programul evenimentului Zilele Lupilor în Capidava:
Ziua 1
– Plecare cu autocare din Constanţa din fața Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanţa din Piața Ovidiu – ora 9:00;
– Vizită la Muzeul “Axiopolis” din Cernavodă;
– Vizită la Muzeul de Artă “Dinu şi Sevasta Vintilă” din Topalu;
– Tabăra Danais – Capidava:
–  “O zi pe un şantier arheologic”- prezentare etape lucru, desfăşurare etape lucru – Dr. Zaharia Covacef, cercetător ştiinţific I, arheolog expert Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanţa
– Observaţii privind procesul de restaurare a 2 vase ceramice (căniţă, oinochoe-vas cu gura trilobată) – Lemnaru Mădălina, expert restaurator sticlă ceramică Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanţa
– Spectacol nonconvențional de poezie: “Nuntă in cer”. Protagonişti: Maria Tâlvan, George Eugen Doinaru (Studioul de Spectacole Speciale “Sonar”), Mircea Pânzaru („Theatrum Infinitum”)
– Bătrânul prezicător
– Legende locale din Capidava
– Foc de tabără
– Închidere prima zi a evenimentului și plecare către Constanța – ora 17:00.
Ziua 2
– Plecare cu autocare din Constanţa din fața Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanţa din Piața Ovidiu – ora 10:00;
– Cetatea Capidava;
– Muzeul Carsium din Hârșova;
– Cetatea Carsium;
– Cetatea Ulmetum de la Pantelimon;
– Închiderea evenimentului și plecare către Constanța – ora 17:00.

Pentru detalii financiare CLICK AICI.

TE-AR PUTEA INTERESA:

Evenimente Constanta

Login

Lost your password?