ACASA » FESTIVALURI » Teatru: “Viaţa şi pătimirile lui Ovidius Publius Naso”

Teatru: “Viaţa şi pătimirile lui Ovidius Publius Naso”

TEATRU CONSTANTA. Festivalul Mondial de Arte si Interculturalitate OVIDIUS continuă cu seria de activități culturale adresate constănțenilor și prezintă în premieră absolută spectacolul de teatru “Viaţa şi pătimirile lui Ovidius Publius Naso” de Paul Miron.

Evenimentul va avea loc vineri 25 august de la ora 20.30 în parcul Tăbacărie, zona Amfiteatru. Spectacolul se adresează publicului larg pe o scenă neconvențională în aer liber, accesul fiind gratuit.

Distribuția este alcătuită din studenți, absolvenți și profesori ai Facultății de Arte din cadrul Universității OVIDIUS Constanța care este partener principal  în cadrul festivalului.

Spectacolul va fi pus în scenă și luni 28 august în aceeași locație de la ora 20.30.

Piesa va presupune o desfășurare complexă de forțe artistice capabilă să reunească diferite arte ale spectacolului, care împreună să pună în evidență valoarea reprezentației teatrale.

Sincretismul acestui spectacol va cuprinde o operă de creație  muzicală,originală, pusă în valoare de instrumentiști ce vor cânta live în spectacol, actori și dansatori. Dorim să recreăm atmosfera Romei antice cât și a Tomisului de acum 2.000 de ani. Prin text, muzică, costume și imagini scenografice, vom reînvia lumea antică a acelui început de… lume.

Alegând ca locație un spațiu în aer liber, respectiv un amfiteatru, care să reprezinte vechile arene romane, loc de desfășurare al manifestărilor artistice, vom căuta să aducem în faţa publicului atât spațiul latin cât și spațiul pontului Euxin.

Afis facebookSpectacolul, prin concept, caută să releve că problematica lumii lui Ovidius este valabilă și astăzi, în contemporaneitate, diferența fiind făcută doar de forma în care este prezentată. Își propune să amuze, să emoționeze, să stârnească interesul pentru cunoașterea lumii. Acest spectacol, pretext de  recurs în istorie, are și rol de instruire și de relevare  a modului în care societatea umană trăitoare pe aceste meleaguri ale Pontului Euxin a evoluat.

Distribuție:
Radu Niculescu, Geo Dobre, Andu Axente, Clara Ghiuvelechian, Daniela Vitcu, Dana Cojan, Inga Marcu, Emanuel Cristoiu, Andi Cantaragiu, Daniela Cristoiu, Arina Cojocaru, Loredana Adăscăliței, Ionuț Dulgheriu, Alexandru Medveghi, Paul Sichigea, Iulian Marinescu, Vlad Fiu, Nicolas Teodorescu, Mădălin Chilă, Mircea Siromașenco, Victor Ignat, Mirabela Moroșanu, Alice Safta, Otilia Nicoară, Mădălina Cîșlariu, Iuliana Melnic, Oana Gheorghiță, Larisa Zazzeron, Catinca Hanțiu.

Regia: Aurel Palade,
Coregrafia: Stela Cocârlea,
Compozitor: Alexandru Neș,
Pregătire muzicală: Inga Postolache,
Scenograf: Elena Cozlovski,
Costume: Maria Dore

TE-AR PUTEA INTERESA:

Evenimente Constanta

Login

Lost your password?