ACASA » STIRI » Diverse » SUPERSTIŢII şi TRADIŢII despre cei 40 de MUCENICI

SUPERSTIŢII şi TRADIŢII despre cei 40 de MUCENICI

TRADITII MUCENICI. Legenda spune că cei 40 de mucenici erau soldaţi creştini, aflaţi în slujba împăratului roman păgân, Licinius. Trei dintre ei erau foarte pricepuţi în studiul Scripturilor, însă au fost siliţi să se închine idolilor. Refuzând, au fost întemniţaţi timp de opt zile, bătuţi cu pietre şi ademeniti cu daruri. Prin semne divine au fost însă întăriţi în dreaptă credinţă. În cele din urmă, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin îngheţare în lacul Sevastiei.

Sărbătoarea Mucenicilor este cea mai populară sărbătoare a primăverii, înaintea Paştelui. La români, pe 9 martie, sărbătoarea celor 40 de Sfinţi este prilejul multor obiceiuri. Spre exemplu, în multe sate ale ţării se adună în mijlocul curţii gunoiul din ogradă şi din casă, i se dă foc, iar tinerii sar peste el, ca sa fie feriţi de rele şi de boli tot anul. Cenuşa este pe urmă presarată în jurul copacilor şi în grădină.

În Bucovina există obiceiul ca în ziua de 9 martie bărbaţii să mearga la pescuit. Cel ce va prinde patruzeci de peşti şi va reuşi să înghită unul viu va avea noroc tot anul la prins peşte. Tot din acest motiv se zice că în ziua celor 40 de Sfinţi e bine nu numai să prinzi, ci chiar să fierbi şi saă mănînci 40 de peştisori sau chitici.

Tradiţia celor 40 sau 44 de pahare de vin: În această zi se obişnuieşte ca bărbaţii să încerce să bea 40 sau 44 de pahare de vin. Se spune că cine reuşeşte să ducă la bun sfârşit acest obicei, va fi sănătos tot anul. De altfel, atât adulţii, cât şi copiii, trebuie să guste şi din mucenici, dar şi un pic de vin, simbol al sângelului sfinţilor sacrificaţi.

De Mucenici nu se lucrează: În tradiţia populară se spune că, dacă vrei să fii sănătos tot anul, nu trebuie să munceşti în această zi, altminteri vei fi pedepsit de sfinţi cu 40 de săptămâni de boală.

De asemenea, se crede că vremea dinaintea şi din ziua mucenicilor ne arată cum va fi vara. Astfel, se spune că, dacă va tuna înainte de 9 martie, vara va fi una ploioasă, şi nu foarte îmbelşugată. În cazul în care va tuna chiar în ziua de mucenici, vara va fi una bogată şi călduroasă.

O altă superstiţie spune că ploaia din această zi anunţă o vreme similară şi pentru ziua de Paşte. Zăpada sau ploaia care cade de Mucenici are puteri vindecătoare pentru durerile de ochi sau cap.

TE-AR PUTEA INTERESA:

Evenimente Constanta

Login

Lost your password?