ACASA » CALENDAR » Spectacolul extraordinar „8 tenori de ziua ta” la TNOB Oleg Danovski

399484_594096253952651_531792706_nVineri, 8 martie, la ora 19.00, va avea loc spectacolul extraordinar „8 tenori de ziua ta”, pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” Constanţa. Concertul reuneşte nume sonore ale tenorilor din Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Constanţa, care se întâlnesc pentru prima dată pe scena constănţeană. De Ziua Femeii, cei opt tenori îşi vor încânta audienţa cu arii universale, vesele şi canzonette, într-un program accesibil şi de divertisment.

Cardinal Motors

Cei  opt tenori care vor fi prezenţi pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” Constanţa sunt unii dintre cei mai buni specialişti pe ariile lor, din ţară.

Astfel, RĂZVAN SĂRARU estelicenţiat al Universităţii Naţionale de Muzică, participant la cursuri de maiestrie organizate de Virginia Zeani, Grace Bumbry, Raina Kabaivanska, Tom Krause, George Crăsnaru şi câştigător al Marelui Premiu la Concursurile “Ionel Perlea” şi “Paul Constantinescu”. Răzvan Săraru a susţinut numeroase  spectacole şi concerte pe importante scene din Romania şi din strainatate: Germania, Japonia, Elvetia, Polonia, Austria.

ALFREDO PASCU este prim solist al Teatrului Naţional de Operetă “Ion Dacian” Bucureşti, actor de film în “Callas forever”, al lui Franco Zefirelli şi de teatru, în piesa  “Master Class” regizată de Radu Gabrea.  Alfredo Pascu este laureat al concursurilor “Hariclea Darclee” şi “Traian Grozavescu”; deţine Premiul “Forumului Muzical” şi Premiul “VIP” pentru cel mai bun solist al anului 2009 şi a colaborat cu majoritatea scenelor de operă şi operetă din ţară dar şi din străinătate: SUA, Italia, Germania, Spania, Olanda, Rusia, Quatar, Egipt, Israel, etc.

MARIUS MANEA este laureat la numeroase şi importante concursuri naţionale şi internaţionale de canto. A cântat pe importante scene ale lumii din: Germania, Austria, Luxemburg, Norvegia, Italia, Japonia, Rusia, Singapore, etc., alături de mari artişti precum: Angela Gheorghiu, Renato Bruson, Ion Marin, Arnaud Bernard, Claus Peter Flor, Stefano Ranzani, Paula Olmi, Giordano Bellincampi, Hugo de Ana, ş.a. În prezent, Marius Manea este solist al Operei Naţionale din Bucureşti.

BOGDAN SANDU este licenţiat al Facultăţii de Arte a Universitatii “Ovidius” Constanţa – secţia canto. A participat la master-class susţinut de Emil Crăsnaru de la Universitatea de Muzica din Dusseldorff – Germania. Activitatea sa profesională se concretizează prin apariţii în diferite roluri principale şi secundare din repertoriul Teatrului National de Opera şi Balet “Oleg Danovski” cât şi în recitalurile şi concertele susţinute în ţară şi în străinătate.

HECTOR LOPEZ este un tenor din Mexic, stabilit de nouă ani în România, care cântă cu plăcere pe orice scenă din ţară şi apreciază publicul român pentru cunoştinţele sale muzicale.  În prezent, el este solist al Operei Naţionale din Bucureşti.

Tenorul CRISTIAN MOGOŞAN urmează cursurile Facultatea de Artă Scenică, Specializarea Canto şi participă la cursuri de măiestrie susţinute de Wolfgang Brendel, Mariana Nicolesco, John Norris şi Viorica Cortez. Palmaresul său cuprinde Premiul I la Concursul de Interpretare al Liedului Românesc – Brasov(2004), Premiul Juriului la Concursul Naţional de Interpretare Vocală “Ionel Perlea” – Slobozia(2004). Cristian Mogoşan este angajat al Operei Nationale Cluj şi profesor asociat al Academiei de Muzica Gheorghe Dima. Este invitat al unor filarmonici şi opere, atat din tara cat şi de peste hotare.

Tenorul BOGDAN ZAHARIEA, solist al Operei naţionale din Timişoara, este absolvent al Universităţii de arte “George Enescu” din Iaşi (2008, master, 2006, licenţă) şi a urmat cursuri de master class cu Ludovic Spiess, Mariana Nicolesco şi Corneliu Murgu. A susţinut concerte în Austria, Germania, Elveţia, Franţa, Italia, Spania, Belgia, Olanda etc.

DORU IFTENE este tenor al Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” Constanţa şi absolvent al Facultăţii de Muzică George Enescu, Iaşi. Până în 2004 a fost solist al Operei din Constanţa. Din repertoriul său fac parte G.Donizetti: Lucia di Lammermoor (Normano / Arturo / Edgardo); Don Pasquale (Ernesto); Elixirul dragostei (Nemorino), G.Verdi: Traviata (Gastone); Rigoletto (Borsa); Aida (Mesagerul); Trubadurul (Ruiz); Otello (Casio); Nabucco (Ismael / Abdalo); Traviata (Alfredo), G.Puccini: Madama Butterfly (Goro / Yamadori / Comisario); Tosca (Spoletta) şi alte lucrări ale unor compozitori celebri precum W. A. Mozart, J. Strauss, J. Lehar.

Dirijor, CRISTIAN SANDU de la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj. Cristian Sandu este, din 2004 dirijor permanent invitat la Opera Națională Română Cluj, instituție alături de care a realizat numeroase turnee în Franța, Elveția, Corea de Sud, Italia. De asemenea este cadru universitar în cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, catedrele Orchestră și Clasa de Operă.

Biletele puse în vânzare pentru acest spectacol pornesc de la 15 Lei şi ajung până la 50 de Lei, în funcţie de poziţia locului în sala de spectacol.

 

Pentru detalii:

Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski Constanţa

Ţel: 0241.481.460

e-mail: operacta@yahoo.com

web: www.tnobconstanta.ro

Facebook: www.facebook.com/tnobconstanta

TE-AR PUTEA INTERESA:

Evenimente Constanta

Login

Lost your password?