ACASA » STIRI » Muzica » SCHIMBĂRI MAJORE la Vocea României! Cine ar putea să ocupe scaunul lui HORIA BRENCIU

37058horia-brenciu-1După trei sezoane în care a făcut deliciul publicului emisiunii “Vocea României” şi în care a dat două dintre cele mai bune voci ale ţării, Horia Brenciu şi-a anunţat despărţirea de show şi, implicit, renunţarea la colaborarea cu ProTV, scrie libertatea.ro

Cardinal Motors

Dar, cum nimeni nu este de neînlocuit, şi pentru Horia se va găsi repede un substitut. Însă, cum nici emisiunea “Vocea României” nu va mai fi ce a fost – ea urmând să se transforme într-un show pentru copii, “Kids Voice” – şi înlocuitorul lui Brenciu va fi ales după un tipar specific noului format.

Astfel, potrivit “ring”, cel mai vehiculat nume în ecuaţia înlocuirii lui Horia Brenciu este acela al lui Mihai Trăistariu. Artistul se află deocamdată sub contract cu postul Neptun TV, unde face pare din juriul unei emisiuni de descoperire a tinerelor talente, similară “Voice Kids”. Contractul acestuia expiră pe 6 aprilie, după care ar putea semna cu ProTV.

Artistul nu exclude posibilitatea colaborării cu trustul Pro şi chiar se arată onorat de idee. “Normal că mă tentează oferta de a fi în juriu, dar nu am primit nicio propunere în acest sens, deşi neoficial multă lume mi-a spus că aş fi în cărţi”, a spus Trăistariu.

Ca din întâmplare, acesta mai face un anunţ – bombă. Nu doar Brenciu părăseşte “Vocea României”, ci şi Loredana. “Dacă va pleca şi Loredana, cum se vehiculează, cred că cea care ar merita să fie în locul ei ar fi Nico sau Luminiţa Anghel”, este sugestia lui Trăistariu.
Brenciu se întoarce la prima dragoste

Horia Brenciu nu va fi la prima colaborare cu Antena 1. El a prezentat ani buni matinalul postului, fiind urmat de Răzvan şi Dani.
În ceea ce priveşte cooptarea sa în show-ul “X Factor” prin înlocuirea unuia dintre membrii juriului, există un scenariu. Cel mai Brenciu va urca la masa juraţilor în locul lui Cheloo, a cărui “expulzare” a fost dată mai mult ca sigură după ce, în sezonul care s-a încheiat, a jignit un concurent gay. Ieşirea cântăreţului a fost considerată homofobă nu doar de către membrii comunităţii LGBT, ci chiar de către o parte din public, care l-au taxat pe jurat.

Dar până ce se vor hotărî producătorii emisiunii, Horia Brenciu va merge, cel puţin pentru acest sezon, la “Te cunosc undeva”. Acolo el o va înlocui pe Delia, care şi-a anunţat retragerea din juriul concursului. Însă Horia Brenciu este destul de evaziv în a oferi detalii şi tot ce face deocamdată este să promită un show la fel de interesant şi la Antena 1.

TE-AR PUTEA INTERESA:

Evenimente Constanta

Login

Lost your password?