ACASA » STIRI DIN CONSTANTA » Proteste în această seară la Constanţa împotriva Guvernului Grindeanu

Proteste în această seară la Constanţa împotriva Guvernului Grindeanu

STIRI CONSTANTA. Pe mai multe conturi de Facebook, zeci de mii de români din marile oraşe ale ţării şi-au confirmat prezenţa la protestele împotriva deciziei Guvernului de publicare în Monitorul Oficial a proiectului Legii Graţierii.

După ce în mai multe oraşe din România au avut loc marţi noaptea proteste spontane, la scurt timp după ce Guvernul a aprobat modificarea legii graţierii şi a Codului Penal, mişcările de proteste continuă şi miercuri, 1 februarie. În aproape jumătate dintre judeţele ţării sunt anunţate proteste de amploare.

La Constanţa au fost create mai multe evenimente de organizare pe Facebook, la care au confirmat prezenţa sute de persoane. Constănţenii care vor să protesteze faţă de ordonanţele Guvernului Grindeanu se vor întâlni în faţa Prefecturii, în jurul orei 17.00.

Constănţenii au protestat marţi seara, de la anunţul public al ministrului Justiţiei făcut în jurul orei 22.00, până târziu în noapte, la ora 2.00. Aproximativ 800 de persoane s-au adunat la Prefectură, apoi au pornit în marş pe străzile oraşului, revenind la Prefectură.

N.R. – Dacă alegeţi să mergeţi la protestul organizat la Prefectura Constanţa, vă îndemnăm să fiţi paşnici, să nu încurajaţi sau să susţineţi instigarea la violenţe! Nu răspundeţi provocărilor şi îndepărtaţi-vă de grupurile care instigă. Jandarmii nu sunt dușmani, ei protejează manifestațiile. Nu trebuie forțate cordoanele lor, nici ignorate instrucțiunile pe care le dau. Chiar trebuie ajutați să identifice și să scoată din mulțime agitatorii, atunci când aceștia vor apărea.

TE-AR PUTEA INTERESA:

Evenimente Constanta

Login

Lost your password?