ACASA » STIRI DIN CONSTANTA » Proiect pentru elevii din Constanţa. JCI lansează programul TEEN EDU!

Proiect pentru elevii din Constanţa. JCI lansează programul TEEN EDU!

STIRI CONSTANTA. Junior Chamber International (JCI) Constanța, în parteneriat cu Colegiul Național “Mihai Eminescu” lansează primul proiect în domeniul educației al organizației locale de tineret, JCI TEEN EDU.

Festivitatea de lansare a proiectului va avea loc joi, 28 septembrie, de la ora 14.00, în sala de festivități “Valentina Boteanu” a liceului “Mihai Eminescu”. TEEN EDU constă într-o serie de training-uri – susținute de membrii JCI împreună cu alți traineri parteneri – pentru elevi de clasa a XI-a, pe care îi așteaptă primele provocări reale ale maturității și care doresc să se dezvolte personal în acest sens.

Training-urile vor avea loc lunar în colegiu, pe parcursul întregului an școlar, iar domeniile lor sunt:

* Comunicare (Public Speaking & Debate)
* Organizare (Cum să gândim și să lucrăm în mod organizat)
* Motivațional (Autodepășire și dezvoltarea încrederii de sine)
* Lifestyle (Motivare pentru sport, odihnă și nutriție)
* Educație Antreprenorială (Educație financiară, dezvoltarea spiritului întreprinzător)
* Civism (Promovarea voluntariatului, implicarea în comunitate)
* Vigilență (Protejare și conștientizarea pericolelor specifice vârstei)
* IT (Sfaturi pentru bune practici în domeniul digital)
* Multiculturalism (Deschiderea față de alte culturi, combaterea discriminării)

Obiectivele proiectului JCI TEEN EDU vizează, alături de alte proiecte JCI Constanța, dezvoltarea comunității locale de tineri și implicarea lor activă în întreaga comunitate. Promovând valori universale asumate prin parteneriatul JCI cu Organizația Națiunilor Unite (ONU), voluntarii organizației locale JCI Constanța urmăresc consolidarea conceptului de leadership în rândul tinerilor de la malul Mării prin eficiență, responsabilitate și activități în regim voluntar.

JCI teen EDUMembrii JCI Constanța sunt tineri cu vârste cuprinse între 24 și 40 de ani, cu diverse profesii și experiențe profesionale (jurişti, manageri, jurnalişti, antreprenori, sportivi, IT-işti, artişti, oameni ai legii sau oameni din domeniul sănătăţii) care au inițiativa de a împărtăși din experiența lor adolescenților.

Există diverse nevoi printre tinerii de liceu care se pregătesc pentru experiențele studenției și cele profesionale. Deși școala le oferă tot ce are mai bun, un contact direct cu profesioniști din diverse domenii le poate fi foarte util pentru a asimila deprinderi, sfaturi practice sau instrumente prin care să se adapteze mai ușor și să fie mai pregătiți pentru provocările ce îi așteaptă“, a declarat managerul de proiect JCI TEEN EDU, Cristian Stancu.

De 100 ani, Junior Chamber International oferă oportunități de dezvoltare tinerilor de pe întreg globul cu scopul de a crea impact pozitiv în societate. Cele 4 arii de acțiune ale JCI sunt: Comunitate, Antreprenoriat, Dezvoltare personală și Internaționalism.

TE-AR PUTEA INTERESA:

Evenimente Constanta

Login

Lost your password?