ACASA » BLOG » EDITORIAL: Primii colindători ai patriei

Nici nu dăm bine cu nasul de luna decembrie, că Hruşcă şi Fuego organizează cât ai clipi câte douăzeci de concerte sau scot cate un album cu altă copertă, dar aceleaşi colinde, să fie acolo la palmares.

Păi ce Crăciun mai e în România dacă nu se aude din difuzorul a cel puţin unui mall vocea caldă de maramureşan hipiot a lui Ştefan Hruşcă? Se poate un Crăciun fără Leru-i ler… şi iară ler? Nene, cine nu are Ler să-şi cumpere. Nu căutaţi Ler pe dexonline pentru că o să fiţi dezamăgiţi – e ca un fel de Ţurai! Şi Hruşcă nu vine oricum. Neh. El vine tocmai din Canada-i natală fluturându-şi în vânt pletele-i dalbe. Lasă tot ce-i drag acolo şi aterizează aici să ne cânte nouă, că ştie el mai bine cât de mult tânjim după al săul glas mieros. Cum să lase el ţara, taman în pragul sărbatorilor, făra cel mai iubit colindător?

Păi când începe Hruşcă a colinda parcă-ţi vine aşa să frămânţi repede cinci cozonaci cu nucă, să-ţi împodobeşti bradul, să bagi lemne-n sobă deşi nu ai aşa ceva şi să dai iute 200 de SMS-uri pline de urări cu lumină, caldură sufletească şi miros de sărbătoare – toate în acelaşi timp! Şi, cuprins de atâta bunătate, parcă-ţi vine să-ţi ierţi şi porcul nevinovat din bătătură şi să-i mai acorzi o şansă.

Fuego. Ce-i mai place mamei sale să împodobească bradul… În mall-uri, în gări, în alimentări, în maşini, autobuze, pieţe publice – everywhere – mama lui Fuego îşi face datoria şi, la rugamintea suavă a fiului său, împodobeşte frumuşaţa de brad. Nu este de-a dreptul înălţător când stai la rând la o shaworma şi apare unu’ mic şi zgribulit cu mâna-ntinsă la tine să-i dai şi lui o ţigară, iar pe fundal se aude vocea lui Fuego, care îţi urează Buna seara om bogat?

Fără Hruşcă şi Fuego cine ne-ar mai colinda peste tot pe unde mergem? Ei cine… Ştefan Bănică, iar Ducu Berţi abia asteaptă sa scoată nasu’ mai în faţă în timp ce Gheorghe Gheorghiu îşi mângaie tacticos barba gândindu-se să se reprofileze, pentru că, nu-i aşa,  “Unde colind nu e, nici bani nu e…”. Dar eu stau şi mă gândesc… Dacă Hruşcă şi Fuego sunt ei aşa plini de tradiţie pe cât se afişează, de ce la supermega-concertele lor nu primesc în loc de bani pe bilete, nuci sau colăcuţi? Că, pe cuvânt, chiar ţin de foame.

TE-AR PUTEA INTERESA:

Login

Lost your password?