ACASA » CALENDAR » Premiera Don Quijote la TNOB Oleg Danovski

Compania de balet a Teatrului National de Opera şi Balet ”Oleg Danovski” Constanta prezintă sâmbătă, 23 iunie, ora 19.00, spectacolul în premieră “Don Quijote” de Ludwig Minkus. Coregrafia, adaptare a variantei clasice după romanul lui Cervantes, este realizată de Mihai Babuşka în colaborare cu scenografa Adriana Urmuzescu, aceeaşi echipă care a lucrat la montarea capodoperei “Lacul Lebedelor” prezentată publicului la sfârşitul anului trecut.

Spre deosebire de nenumăratele variante puse în scenă până acum la nivel mondial, spectacolul coregrafului Mihai Babuşka este unul dinamic, care include foarte multe elemente teatrale cu accent pe latura comica. Repetiţiile se desfăşoară intens, maestrul ocupându-se în această perioadă şi de “antrenamentul” de bază al balerinilor, respectiv studiile de dinaintea repetiţiei de sală, care includ exerciţii şi elemente tehnice de care balerinii au nevoie în coregrafie şi care nu sunt la indemana oricui.

Din distribuţia spectacolului fac parte: Takahiro Tsubo (Japonia) – Basil, Risa Mochizuki (Japonia) – Kitri, Eliza Maxim – Mercedes, Aliss Tarcea şi Amalia Mîndruţiu – Florărese, Ovidiu Lintzmaier – Don Quijote, Cezar Buculei – Sancho Panza, Andrei Dolcoş (Bucureşti) – Gamache, Bogdan Plopeanu (Sibiu) – Toreador, Diana Ionescu – Amoraş, Cecilia Ursul – Dulcineea, Camelia Radu – Cârciumăreasa şi Gelu Râpă – Cârciumar, alături de ansamblul de balet.

Finalul spectacolului cuprinde un cocktail oferit de noul partener pe evenimente al teatrului, la care spectatorii au ocazia sa ii cunosca atat pe artisti cat si pe cei implicati in punerea in scena a acestui spectacol.

Biletele puse în vânzare pentru acest recital pornesc de la 20 Lei (reducere pentru seniori, elevi şi studenţi), 25 Lei şi 30 Lei, preţul variind în funcţie de poziţia în sală.

TE-AR PUTEA INTERESA:

Evenimente Constanta

Login

Lost your password?