ACASA » STIRI DIN CONSTANTA » Petiție pentru salvarea parcului Tăbăcăriei. Modificarea PUZ-ului – de la spații verzi la blocuri de locuit!

Petiție pentru salvarea parcului Tăbăcăriei. Modificarea PUZ-ului – de la spații verzi la blocuri de locuit!

STIRI CONSTANTA. Este cunoscut faptul că parcul Tăbăcăriei reprezintă o țintă pentru investitorii imobiliari, însă niciodată iminența unei viitoare construcții nu a fost atât de sigură.

Pentru a-și asigura realizarea proiectului, o firmă din Constanța a demarat procedurile de obținere a avizelor de construcție în vecinătatea Satului de Vacanță pe motiv că zona respectivă are nevoie de o recondiționare vizuală.

În acest sens, a fost organizată prima dezbatere publică ce privește propunerile de modificare a Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru secțiunea situată între Bulevardul Mamaia și micile alei de acces către parcul Tăbăcăriei, Luna Park și Hotel Park. „PUZ-ul preliminar îcearcă o organizare a construcțiilor pe tot perimetrul vizat, pentru a crea o imagine coerentă și pentru a aduce plus valoare spațiului”, a declarat Ignis Duvagi, reprezentantul firmei ce a realizat proiectul.

Dezbaterea susținută, vineri, 26 ianuarie, la Primăria Constanța, a avut ca scop reglementarea funcției de locuire în zona vizată, funcție nepermisă în acest moment. „Asta a fost tema de proiect, pentru locuire. Asta este tendința în Constanța. Se construiesc foarte multe blocuri, pentru că este nevoie de locuințe. Și în Mamaia s-au construit blocuri de apartamente și nu doar hoteluri. Nu este obiectul acestui PUZ stabilirea strategiilor primăriei cu privire la acest tip de construcții”, a mai spus Ignis Duvagi.

În acest context, reprezentanții asociației Verde Urban se tem că modificarea PUZ-ului ar putea aduce și mai mulți investitori, cu alte cuvinte, prin aceste două construcții propuse, una dintre ele pe spațiul verde așa-zis „protejat” va o piatră de temelie în construirea unui adevărat cartier rezidențial pe locul unde astăzi se află cel mai mare parc (și singurul) din Constanța. „Teama este că, încet, încet, parcelă cu parcelă, se intră în parc. Conform actualului PUZ al parcului Tăbăcăriei, în zonă funcțiunile permise sunt de distracție, hoteluri și turism, nu locuire. De ce nu ați pomenit de asta? De ce nu se respectă actualul PUZ? Niște blocuri construite în parc în niciun caz nu o să ajute”, a spus reprezentantul Verde Urban, Ștefan Bituleanu.

Deși la dezbaterea publica de vineri nu a participat decât un reprezentant al Primăriei, care nu a comentat subiectul, ci doar a întocmit actele necesare considerării acestei întâlniri legale, constănțenii nu stau cu mâinile în sân. Aceștia au creat o petiție adresată Primăriei Constanța în care semnatarii doresc salvarea parcului.

Petiția, intitulată “Spunem NU distrugerii parcului Tăbăcăriei” dorește să tragă un semnal de alarmă asupra intenției administrației locale de distrugere a spațiilor verzi. “Vrem să nu se mai distrugă parcul, iar cei care au făcut-o dorim să se ţină de cuvânt, mai exact să-l reabiliteze plantând pomi şi reabilitând malul lacului, TOT MALUL LACULUI care nu a mai fost reabilitat de pe vremea lui Ceauşescu“, se arată în textul petiței.

Foto main: realizată de un turist britanic, Ray Wilkinson, în 1991. Sursa aici

TE-AR PUTEA INTERESA:

Evenimente Constanta

Login

Lost your password?