ACASA » STIRI DIN CONSTANTA » Parc de MINIATURI la Constanţa, construit în Tăbăcărie

Parc de MINIATURI la Constanţa, construit în Tăbăcărie

STIRI CONSTANTA. Primăria Constanţa a demarat un proiect pe bani europeni, în parteneriat cu autorităţile din districtul Dobrich, pentru crearea unui parc de miniaturi, după modelul celor din marile oraşe europene.

În parcului de miniaturi, ce va fi construit în Parcul Tăbăcărie, vor fi reproduse, la scară redusă, cele mai importante obiective atât din judeţul Constanţa cât şi din districtul Dobrich, monumente reprezentative la nivel naţional, punându-se accent, în primul rând, pe cele care aparţin patrimoniului cultural şi istoric din cele două ţări.

Lumea a înţeles că, în Parcul Tăbăcărie, noi vrem să mergem şi să distrugem spaţiul verde şi să construim betoane, să îl parcelăm sau mai ştiu eu ce alte lucruri care nu sunt în concordanţă cu politicile sub administraţia mea.

Acolo ne propunem să aducem o reprezentare la scară mai mică a obiectivelor valoroase pe care le are oraşul şi regiunea noastră în atenţia turiştilor. Tocmai de aceea scriem un program utilizând fonduri europene împreună cu un partener din Bulgaria. Evident că vom promova şi câteva obiective importante de pe raza partenerului bulgar“, a declarat primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău.

Potrivit primarului, parcul va fi amplasată într-o zonă neglijată în ultimii ani şi mai puţin circulată, aleasă, în mod special, pentru a fi pusă în valoare.

fotofondparcminiaturi1-1507910584

Cred că lucrul cel mai important este acela că în Parcul Tăbăcărie, într-o zonă în care, astăzi, nu se plimbă oamenii, pe care o ocolesc, pentru că nu arată tocmai bine, ne propunem, cu sprijinul fondurilor europene şi profitând de această plus valoare pe care o aducem teritoriului, să reamenajăm spaţiul verde, să construim un sistem de iluminat public modern şi eficient, să oferim mobilier urban de bună calitate, băncuţe, coşuri de gunoi, tot ceea ce trebuie, astfel încât, dintr-o zonă ocolită de constănţeni, să o transformăm într-o zonă atractivă atât pentru ei, cât şi pentru turişti“, a mai spus edilul.

TE-AR PUTEA INTERESA:

Evenimente Constanta

Login

Lost your password?