ACASA » STIRI DIN CONSTANTA » Mii de sticle cu agheasmă, abandonate de Arhiepiscopie în Portul Tomis

Mii de sticle cu agheasmă, abandonate de Arhiepiscopie în Portul Tomis

STIRI CONSTANTA. Mii de recipiente din plastic pline cu agheasmă mare au fost abandonate în Portul Tomis în urma manifestărilor din ziua de Bobotează.

Potrivit Arhiepiscopiei Tomisului, pentru evenimentul din acest an au fost pregătite 17.000 de peturi cu apă sfinţită.

Cum, din cauza viscolului, numărul persoanelor care au participat la eveniment a fost foarte mic, organizatorii manifestărilor au lăsat în urma lor mii de sticle cu agheasmă, cele mai multe fiind acum acoperite de un strat mare de zăpadă.

Pe măsură ce vremea a devenit mai blândă în aceste zile, câteva persoane dotate cu lopeţi au încercat să dezgroape recipientele şi să le adune în lădiţe din plastic.

De asemenea, Arhiepiscopia anunţase anularea procesiunii religioase și a slujbei de Sfințire mare a apei Mării Negre.

boboteaza-ok2boboteaza-ok2Fotografiile au fost făcute luni, 9 ianuarie, în Portul Tomis.

TE-AR PUTEA INTERESA:

Evenimente Constanta

Login

Lost your password?