ACASA » BLOG » EDITORIAL: Meseria de la miezul nopţii

Titlul din imagine explica multe

Bianca Drăguşanu „stă proastă” şi asta nu este altceva decât simpla descriere a activităţii ei din emisiunea  în care apare seară de seară.

Cardinal Motors

Poate unii se gândesc că mai corect ar fi să spun „stă CA proasta”. Nu. Pentru că, practic, nu ştie nimeni mai exact cum stă o proastă ca să îi putem atribui Biancăi conjucţia „ca”. Şi, cu riscul de a mă repeta, „stă proastă” descrie activitatea ei din cadrul show-lui prezentat de Capatos. Dacă vreţi, la fel cum colega ei, Daniela Crudu, „stă capră” de îndată ce primeşte un SMS cu o ofertă de nerefuzat, la fel şi Bianca „stă proastă” şi primeşte bani. Da, iată, se poate spune că Bianca Drăguşanu este inventatoarea unei poziţii.

„Ăsta e rolul ei, băi deşteptule”, ar spune unii dintre voi. Din câte ştiu eu, ca să joci un rol atât de bine încât să pară natural, credibil, cum ar fi cel al Biancăi, îţi trebuie un strop de inteligenţă. Ori dacă nu-l ai, îţi iese prost. Ei îi iese bine. De ce? Pentru că ea nu este inteligentă şi pentru că nu joacă un rol. Că aşa le place moderatorilor şi oamenilor de televiziune să descrie activitatea asfaltinelor promovate pe sticlă pentru stimularea sexuală a unor personaje gen Leo de la Strehaia, este o cu totul altă poveste. Ele sunt, potrivit fişei postului, asistente.

Aceste astistente sunt personajele care, pe unii dintre noi, ne revoltă cu întrebări de gen: „ce caută asta aici?”, „ce a făcut asta ca să apară la televizor?”, „de ce cred ăştia că aş vrea s-o văd p-asta?”, „cine e ea de fapt?” şi lista ar putea continua precum un acatist în zi de sarbătoare din mâna popii.

Dar, întrebarea care trebuie pusă este „de ce e musai nevoie de astfel de asistente în emisiuni?”. Unii ingineri în ştiinţe spaţiale ar veni cu unul dintre cele mai uzate argumente: „Băi, fetele alea fac audienţă!”. Pe bune? Şi dacă Esca ar prezenta ştirile în sutien s-ar face mama audienţelor. Serios acum, chiar nu s-ar mai uita nimeni la emisiuni de divertisment şi talk-show-uri dacă în ele n-ar apărea cele care stau proaste şi, ocazional, mai scapă câte o ţâţă în faţa camerei?

TE-AR PUTEA INTERESA:

Login

Lost your password?