ACASA » STIRI » Johnny Raducanu: “Nu mă duc la biserică, dar cred că există Dânsul”

Regretatul Johnny Raducanu a dat, in urma cu patru ani, probabil cel mai sincer interviu pe care o personalitate din muzica romaneasca l-a dat vreodata. Pentru numarul din septembrie al revistei Esquire, maestrul jazzu-lui romanesc a raspuns fara menajamente si in stil caracteristic intrebarilor despre politica, muzica, femei, iubire si Dumnezeu.

Cred în Duke Ellington, în John Coltrane şi în Louis Armstrong. În jazz, Armstrong e Beethoven.

Când mă uit în jur şi văd câţi ignoranţi se cred specialişti, îmi dau seama că numai un pârţ de-al meu face cât tot ce ştiu ei. Ce talentat sunt!

Odată, la Paris, un indian cu turban mi-a ghicit în palmă că o să fiu cineva important.

Aş fi avut veleităţi de gangster. Nu de găinar, ci de gangster justiţiar. Azi nici mitocanii nu mai sunt ca altădată. Pe vremuri mai citeau câte-o carte.

Pe mine m-au violat fetele, aşa mult le-am iubit. Pentru ele mi-am dat şi cămaşa de pe mine. Am fost îngăduitor chiar şi cu cele care mi-au făcut rău.

Îmi plac femeile inteligente şi emancipate. N-am găsit până acum femeia vieţii mele. Totdeauna a fost o auroră falsă şi am închis ochii.

Într-o relaţie de cuplu totul e să ştii să umpli găurile din caşcaval. Niciodată nu-i poţi oferi celuilalt totul. Eu o împing să meargă şi la altul.

Nici o fată inteligentă, deşteaptă şi emancipată nu e uşă de biserică.

În Suedia m-am culcat pe rând cu bunica, cu mama şi cu fata de 14 ani care dormea cu poza mea sub pernă. Strigau suedezele după mine „You’re a fucking man!”. Nu mai era nimeni de culoarea mea pe-acolo.

În casa mea n-a intrat nici o proastă. Dacă a intrat proastă, a ieşit deşteaptă.

La mine uverturile sunt frumoase, nu fututul… Într-o zi mă pusesem în pat şi voiam să mă odihnesc; ei i s-a făcut chef de dragoste şi în timp ce făceam amor a luat România Literară şi a început să citească. Am văzut ce face şi-i ştiam şi ritmul de citit. Şi îi zic: „Ai ajuns la pasajul ăla unde George Călinescu spune că există câteva ipostaze în care poţi să negi adevărul? La care eşti, la prima sau la a doua?” Atunci gagica a explodat, a aruncat ziarul şi a sărit pe mine ca o hienă.

Un copil?! Nu cred că mi-aş fi dorit. N-am vrut să intru în programul naţional de multiplicare a rasei.

Când am înţeles de unde porneşte toată esenţa muzicii lui Beethoven, am avut o erecţie.

La 20 de ani iubirea ţi-o decid alţii. La 30 e o confuzie, din care uneori se mai nasc şi copii. La 50 de ani începe să se apropie de adevăr. La 76 de ani… nu mai e nici o iubire. Am iubit până la vârsta asta şi a ieşit un căcat. Acum am doar relaţii.

Politica nu mi-a plăcut niciodată. Ce dracu’ să-mi placă la ea?!

Iliescu mi-a dat o decoraţie şi m-a făcut cavaler. L-am întrebat la ureche în timpul ceremoniei la ce e bun ordinul ăla. „Păi, când o să mori, o să se tragă trei salve de tun.” „Mă cac pe ele de salve!”, i-am răspuns.

Dacă e ceva ce regret în viaţa asta e că n-am putut să arunc în aer comunismul. Şi ce e şi mai jalnic e că nici acum nu pot.

Sunt împotriva războaielor, dar sunt totuşi de acord cu americanii.

Modestia e lucru mare. Eu m-am îngâmfat la bătrâneţe. La 40 de ani se spunea că sunt cel mai bun contrabasist din Europa şi mi se urcase la cap. Orgoliul nu merge mână în mână cu arta. Inspiraţia nu vine decât pe suflet curat, ca într‑un lan de grâu unde vântul aruncă doi-trei maci.

Cea mai bună lecţie pe care am învăţat-o este simţul măsurii. Excesele sunt pentru acasă, între patru pereţi.

Nu mă duc la biserică, dar cred că există Dânsul. Dânsul chiar mi-a dat voie să-i înjur pe popi, fiindcă am spus că sunt din armata Lui, unde a fost şi Beethoven general, şi am primit derogare să cânt şi cu muzica mea să împac oamenii.

Niciodată nu m-a inspirat nimic altceva să cânt decât femeile. Când cânt, fiecare notă e erotică, e o iubire care se descarcă într-un final, ca în amor.

Să nu credeţi că înaintea morţii m-au apucat găinăriile. Sunt în perfecte facultăţi mintale. Ţineţi minte că toţi artiştii care au ceva de spus au încontinuu – indiferent că şi-o exprimă sau nu – obsesia fututului. Vorbitul meu e o formă de libertate. De fapt, vorbele mele sunt doar nişte margini care echilibrează un conţinut extrem de subţire.

Interviu preluat de pe esquire.ro

TE-AR PUTEA INTERESA:

Evenimente Constanta

Login

Lost your password?