ACASA » ALTE EVENIMENTE » JCI PLAY 4×4 ediția a V-a cu și mai multă adrenalină iți dă întâlnire la Vama Veche

374720_4461197858609_2046762317_nLista evenimentelor JCI Constanța pentru anul 2013 continuă cu JCI Play 4×4, ediția a 5-a, care va avea loc pe 17 – 19.05.2013.

Cardinal Motors

Evenimentul JCI Play 4×4 a fost “inventat”de JCI Constanța și a fost organizat, înca de la prima ediție (12 februarie 2011) în colaborare cu Asociația “Offroad în Dobrogea” și Active Training, sub deviza “oameni de afaceri la joacă, pe un traseu de off-road”. Ideea care a călăuzit organizarea evenimentului a fost aceea de a aduce împreună oameni de afaceri și tineri antreprenori din mediul de business dobrogean (dar și din împrejurimi) pasionați de activitățile în aer liber și off-road, pentru o sesiune de off-road business networking desfășurată într-un cadru recreativ, descoperind peisajul Dobrogei, și prin intermediul unor activități distractive de team building – “jocuri” pe echipe, special concepute pentru a aduce oamenii împreuna și pentru a lega relații între partenerii de joc.

Deoarece prima ediție s-a dovedit a fi un real success: a pornit de la un necesar de 7 mașini pentru maximum 30 de participanți și au fost, de fapt, 44 de masini și 130 de participanți – majoritatea oameni de afaceri sau oameni cheie în diverse companii și organizații, 35 de parteneri pe eveniment – am considerat necesar să repetăm acest tip de eveniment de off-road business networking.

Pentru poze, filmulețe și alte informații suplimentare vă invităm să accesați site-ul http://jciplay.net/4×4/.

Motivație

JCI Constanţa îşi propune să dezvolte potenţialul antreprenorial al oamenilor din mediul constănțean printr-o serie de evenimente de tip business networking, traininguri și sesiuni motivaționale, dar și activități de impact în mediul comunitar.

Ideea acestui proiect a pornit ca urmare a necesității creării unui mediu comun al oamenilor de afaceri locali, pasionați de activitățile în aer liber, realizându-se întalniri de business informale. În cadrul acestor sesiuni informale se intâlnesc oameni activi, oameni de business cu preocupări comune și/sau complementare, care ajung să se cunoasca mai bine prin jocuri în mijlocul naturii, departe de cărți de vizită, costume scorțoase, telefoane, e-mailuri, etc.

Proprietarii de afaceri, managerii, persoanele cheie, oameni activi, de regulă, lucrează foarte mult în timpul săptămănii, iar în week-end au nevoie de relaxare: călătorii, activități recreative, sporturi extreme și alte activități similare. Prin urmare, există o serie de pasiuni scumpe, care câștigă adepți tot mai mulți din rândul oamenilor activi: off-road, raliu, kiting, scuba diving și lista poate continua. Cum oamenii iau parte la aceste tipuri de activități în grupuri, în general, se creează cercuri sociale în jurul fiecarei pasiuni.

Prin evenimentul JCI Play 4×4 dorim să transformăm rutina zilnică a unui om activ într-o intâlnire a oamenilor de afaceri la joacă, pe un traseu de off-road.

Scop

Scopul proiectului este dezvoltarea mediului de afaceri constănțean prin realizarea întâlnirilor de „off-road business networking” într-un cadru relaxat, fiind o oportunitate de a obține valoare adăugată pentru timpul liber, îmbogațită prin mediu și parteneri.

Piața țintă

Beneficiarii proiectului sunt oamenii de afaceri, managerii și oamenii activi din întreaga țară, dar, în mod special, oamenii activi din Constanța și împrejurimi, interesați de business networking, off-road și alte jocuri în aer liber, cu sau fără experiență de off-road, care doresc să experimenteze activități pline de adrenalină alături de profesioniști, într-un cadru relaxat.

Obiective

Prin intermediul acestui proiect ne propunem să oferim tuturor participanților posibilitatea de a realiza o sesiune de business networking informal, și nu în ultimul rând, de a petrece o zi „la joacă” alături de oameni de calitate.

Altfel spus obiectivele acestui proiect sunt:

  • Petrecerea timpului liber de calitate în compania unor persoane profesioniste în ceea ce privește activitatea de off-road și activitatile în aer liber.
  • Dezvoltarea personală prin oferirea unui mediu pentru stimularea dialogului, a creativității și a încrederii în sine a fiecărui participant.
  • Îmbunătățirea abilităților de relaționare prin participare activă și implicare în cadrul tuturor activităților desfășurate.
  • Crearea și consolidarea relațiilor și parteneriatelor dintre participanți prin schimbul cărtilor de vizită și planificarea de întâlniri ulterioare.

Despre JCI

Junior Chamber International (JCI) este o organizaţie neguvernamentală internaţională care numără 200.000 de membri – tineri lideri, antreprenori şi profesionişti cu vârste între 18 şi 40 de ani – în peste 100 de ţări. Pornind de la viziunea JCI „de a fi cea mai importantă reţea globală de tineri activi”, membrii JCI îşi propun să transpună în realitate misiunea JCI „de a oferi oportunităţi de dezvoltare prin care tinerii să dobândească puterea de a crea schimbări pozitive”. Printre membrii marcanți ai Junior Chamber International s-au numarat: Kofi ANNAN (Secretar General al ONU), foști președinți ai SUA : George BUSH Sr., Bill CLINTON, Gerald FORD, Richard NIXON, președintele Franței, Jacques CHIRAC, prințul ALBERT de Monaco, fostul Prim-Ministru al Japoniei, Keizo OBUCHI, fostul Prim-Ministru al Poloniei, Jan BIELECKI, și multe alte personalități, care s-au afirmat ulterior în cele mai diverse domenii.

În România, Junior Chamber International s-a înfiinţat în anul 2002 la Bucureşti, în prezent existând organizaţii locale JCI în mai multe orașe din țară, dintre care amintim: Braşov, București, Buzau, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Lugoj, Timişoara. Proiectele JCI România sunt întreprinse pe una din cele 4 mari arii promovate de JCI la nivel internaţional: afaceri (proiectul Tineri Antreprenori, Business Networking Event, etc.), dezvoltare individuală (JCI Training), relaţii internaţionale (conferinţe internaţionale JCI şi programe de twinning) şi responsabilitate faţă de comunitate (proiecte sociale).

Vă invităm să participati la JCI Play 4×4, editia a 5-a, dar și la evenimentele viitoare JCI Constanța și să profitați de beneficiile oferite de acestea pentru dezvoltarea dumneavoastră, a lumii din jurul dumneavoastră și a comunității din care faceti parte.

Mai multe detalii gasiti pe www.jciconstanta.ro

576077_415797498456770_1821639275_n526991_415797481790105_47627425_n 283629_415797515123435_1958310060_n935154_518779171491935_468068382_n

TE-AR PUTEA INTERESA:

Evenimente Constanta

Login

Lost your password?