ACASA » ALTE EVENIMENTE » JCI Constanța prezintă „Cum să atingi succesul în carieră” la Forte Life

Afis-Succes-in-Cariera-WEB (2)Cariera este un proces ce presupune asumarea unui obiectiv bine stabilit, planificare şi acţiuni concrete. În piaţa competitivă a zilelor noastre, nu mai putem să ne lăsăm în voia destinului dacă ne dorim o carieră fructuoasă. Misiunea JCI este aceea de a deschide oportunităţi de dezvoltare prin care tinerii dobândesc puterea de a crea schimbări pozitive în comunitatea în care trăiesc. Dezvoltarea profesională a acestora este pentru noi o temă de interes, pentru că ne dorim alături oameni ce pot atinge succesul în domeniul profesional pe care l-au ales.

Cine poate veni la eveniment:

Seminarul se adresează persoanelor motivate de succes, care îşi doresc să se dezvolte, care vor să se cunoască mai bine şi să atingă performanţa în domeniul lor profesional. Fie că eşti angajat sau îţi cauţi un loc de muncă, fie că eşti antreprenor şi-ţi doreşti să fii unul de succes, te aşteptăm la training!

Obiectivul evenimentului este acela de a oferi participanţilor instrumente prin care să-şi îmbunătăţească abilităţile de gestionare a propriei cariere.

Teme abordate:

Ce este succesul şi cum poate fi măsurat? Ce înseamnă pentru mine să am succes în carieră?

Cum să-mi evaluez corect abilităţile şi cum să le folosesc eficient pentru atingerea obiectivelor mele?

Cum să iau decizii corecte legate de parcursul profesional?

Care sunt factorii care ma ajută să ating succesul în carieră?

Trainer:

Oana Lungu este psihoterapeut şi consultant în carieră GSDF, cu experienţă de lucru în resurse umane şi terapie individuală. Este membru  JCI Constanţa şi se implică activ în proiectele şi activităţile organizaţiei. Mai multe informaţii găsiţi pe www.oanalungu.ro.

Data: Marti, 8 octombrie, ora 19.00 – 21.00.

Locaţie: Forte Life –  Complex Dacia, Bld. Tomis nr. 235, etaj 1, Constanţa, www.fortelife.ro .

Taxa de participare: 25 lei de persoana

Inscrieri la 0721.672.335

Parteneri: Junkers Design, Forte Life, Pure Fitness, Farmacia Miraculum, Crucial Systems & Services, Junior Grup, evenimente-constanta.ro, Cuget Liber, foto-focus.ro, PlayXP.ro, Integraledu, City Events & Ballons

Despre JCI

Junior Chamber International (JCI) este o organizaţie neguvernamentală internaţională care numără 200.000 de membri – tineri lideri, antreprenori şi profesionişti cu vârste între 18 şi 40 de ani – în peste 100 de ţări. Pornind de la viziunea JCI „de a fi cea mai importantă reţea globală de tineri activi”, membrii JCI îşi propun să transpună în realitate misiunea JCI „de a oferi oportunităţi de dezvoltare prin care tinerii să dobândească puterea de a crea schimbări pozitive”. Printre membrii marcanți ai Junior Chamber International s-au numarat: Kofi Annan (Secretar General al ONU), foști președinți ai SUA : George Bush Sr., Bill Clinton, Gerald Ford, Richard Nixon, președintele Franței, Jacques Chirac, prințul Albert de Monaco, fostul Prim-Ministru al Japoniei, Keizo Obuchi, fostul Prim-Ministru al Poloniei, Jan Bielecki, și multe alte personalități, care s-au afirmat ulterior în cele mai diverse domenii.

În România, Junior Chamber International s-a înfiinţat în anul 2002 la Bucureşti, în prezent existând organizaţii locale JCI în mai multe orașe din țară, dintre care amintim: Braşov, București, Buzau, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Lugoj, Ploiesti, Timişoara. Proiectele JCI România sunt întreprinse pe una din cele 4 mari arii promovate de JCI la nivel internaţional: afaceri (proiectul Tineri Antreprenori, Business Networking Event, etc.), dezvoltare individuală (JCI Training), relaţii internaţionale (conferinţe internaţionale JCI şi programe de twinning) şi responsabilitate faţă de comunitate (proiecte sociale).

Be Better! Vizitați pagina de internet www.jciconstanta.ro pentru a afla știri la zi și informații de ultima oră despre JCI Constanța.

TE-AR PUTEA INTERESA:

Evenimente Constanta

Login

Lost your password?