ACASA » STIRI » Iată cine îl va înlocui pe Minculescu la IRIS

Toni Şeicărescu

După ce Cristi Minculescu a şocat fanii anunţând că se retrage definitiv din Iris, după lungi dezbateri şi discuţii, colegii săi au decis cine este noul membru şi solist al trupei. Astfel, numele celui care, după 2 septembrie, va interpreta piesele din repertoriul Iris este Toni Şeicărescu, de la Direcţia 5.

Originar din Buzău, Toni Şeicărescu s-a apucat de cântat la 13 ani, mai târziu fiind membru în trupele Demos şi Roşu şi Negru. Artistul a intrat în Direcţia 5 în 1992, înlocuindu-l pe Cristian Roman, şi s-a despărţit de această trupă în 1998, când a plecat în Olanda.

În 2005, după plecarea lui Răzvan Fodor din Krypton, Toni Şeicărescu a fost cooptat de liderul formaţiei, Eugen Mihăescu, şi au avut o colaborare frumoasă până în 2008, când au înregistrat albumul „Mă prefac în ploi”. Din 2010, buzoianul a revenit în Direcţia 5, acolo unde a făcut pereche ca solist vocal cu Cristi Enache.

sursa: click.ro

TE-AR PUTEA INTERESA:

Evenimente Constanta

Login

Lost your password?