ACASA » ALTE EVENIMENTE » Giulia, mămică la 28 de ani!

Giulia Anghelescu, fosta solistă a trupei DJ Project, a declarat public că este însărcinată. Vestea i-a luat prin surprindere pe toți, mai ales pe mama Giuliei și familia iubitului ei Vlad Huidu. Giulia nu și-a dat seama că este însărcinată în primele două luni de graviditate.

“Mama era plecată în vacanţă când i-am zis. N-a mai vorbit cu mine până când s-a întors în Bucureşti. Eu îmi făcusem nişte planuri legate de cariera mea muzicală care păreau că vor fi date peste cap de acest copil. Nici ea nu ştia cum să reacţioneze, şocul a fost foarte mare şi pentru familia mea, şi pentru cea a lui Vlad. Până la urmă, s-au obişnuit cu ideea şi acum de-abia aşteaptă bebeluşul”, a povestit Giulia pentru “Adevărul”.

Giulia a hotărât împreună cu iubitul ei, Vlad, fratele lui Şerban Huidu, să păstreze copilul. “Ne-am întrebat vreo săptămână ce o să facem. Apoi, am început să ne obişnuim cu ideea. Nu e vorba că nu ne doream un copil, dar nu ne doream acum. Eu ştiu că un copil vine când vrea el să vină şi când trebuie să vină, nu când ni-l programăm”, este de părere Giulia.

Cât despre căsătorie, cei doi tineri vor face nunta dupa ceva timp de la nașterea fetiței lor. Giulia a mai declarat “Contrar asteptarilor, nu o sa fac precum colegele mele care au concerte la doar cateva zile dupa nastere. Este foarte important ca in primele luni sa stau cu copilul acasa”.

TE-AR PUTEA INTERESA:

Evenimente Constanta

Login

Lost your password?