ACASA » STIRI DIN CONSTANTA » Făgădău promite două noi porturi turistice în Constanța

Făgădău promite două noi porturi turistice în Constanța

După ședința de Consiliu Local de joi, 15 februarie, edilul Constanței, Decebal Făgădău, a precizat că unul dintre amendamentele depuse de el la proiectul de buget se referă la elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru amenajarea a două noi porturi turistice în Constanța.

Pizza Evo

Fostul ministru al Turismului Mircea Titus Dobre a reușit ca în Master Planul României, să includă investiții importante Constanța. Sunt cuprinse investiții pe care urmează să le ducă la bun sfârșit atât autoritățile centrale, cât și cele locale și județene.

Vorbim despre două amenajări portuare în scop turistic. Un port în partea de nord a orașului, aproape de confluența dintre orașul Constanța și stațiunea Mamaia, și o nouă amenajare în zona cuprinsă între Cazino și Portul Constanța.

Deocamdată vom realiza studiile de fezabilitate, după care vom discuta cu toate autoritățile competente și vom identifica surse de finanțare”, a declarat Făgădău.

Sursa: constantadeazi.ro

TE-AR PUTEA INTERESA:

Evenimente Constanta

Login

Lost your password?