ACASA » ALTE EVENIMENTE » EXPO ONG ediția a 2-a! ONGurile constănțene se pot înscrie până pe 24 decembrie

EXPO ONG ediția a 2-a! ONGurile constănțene se pot înscrie până pe 24 decembrie

ONG CONSTANTA. Coaliția ONGurilor Constanța organizează a doua ediție EXPO ONG, cel mai mare târg de voluntariat din județul Constanța. Târgul va avea loc în perioada 21 – 22 ianuarie în VIVO Constanța, iar participarea expozanților va fi GRATUITĂ!

Cardinal Motors

Evenimentul este dedicat atât ONG-urilor, care vor să-şi prezinte activitatea, cât şi persoanelor interesate, care doresc să se implice în acţiuni de voluntariat şi vor să afle cât mai multe aspecte legate de activităţile organizaţiilor din Constanţa.

Dacă la prima ediție EXPO ONG au fost 17 ONGuri participante, la a doua ediție vor fi 25 de standuri. În prezent, sunt înscrise pe listă 16 ONGuri, care sunt membri ai Coaliției ONGurilor.

Mai sunt 9 standuri disponibile pentru alte ONGuri Constănțene.

EXPO ONG este poate cel mai ambițios proiect de promovare a voluntariatului constănțean din ultimii 15 ani! Prima ediție s-a încheiat cu un număr de aproximativ 200 de persoane care s-au înscris pe listele de voluntariat ale expozanților și lansarea unei broșuri cu activitatea și datele de contact ale ONGurilor.

EXPO ONG a doua ediție își propune depășirea obiectivelor de la prima ediție prin:
– un număr de 25 de ONGuri expozante
– Distribuirea a 1000 de broșuri EXPO ONG ediția a 2-a în licee și facultăți   
– 500 de persoane noi care să devină voluntari în urma evenimentului
– program de prezentări interactive susținute în paralel cu târgul pentru grupuri de 25 de persoane

ONGurile care doresc să se înscrie la târg o pot face până pe 24 decembrie inclusiv, completând un formular de înscriere accesibil pe pagina de Facebook EXPO ONG. Toți expozanții sunt obligați să respecte programul 10.00 – 21.30 la stand și un set de reguli furnizat de organizatori pentru o bună desfășurare a evenimentului.

Participarea ca expozant nu presupune nicio taxă, în schimb fiecare expozant este responsabil cu amenajarea standului, procurandu-și materiale din resurse proprii. Organizatorii vor pune la dipozitie un stand 2/3 metri inscripționat cu numele ONGului, o masă și două scaune și își asumă o promovare intensivă a târgului pe toate canalele media locale.

Târgul va avea loc în VIVO Constanța și avem confirmat GMB Computers ca Partener Principal. Companiile ce vor dori să devină sponsori ai evenimentului și să se promoveze în perioada 1-25 ianuarie în cadrul EXPO ONG o pot face până la finele anului 2016 contactând coordonatorul proiectului.

ONGurile înscrise la EXPO ONG până acum sunt:

1.  JCI Constanța
2.  Save the Dogs and Other Animals
3.  Asociația United Hands România
4.  Creative Plus Constanța
5.  Organizaţia Ecologistă Neguvernamentală “Mare Nostrum”
6.  Asociația Culturală Tomis
7.  Asociația Sportivă SanaSport
8.  Grup Civic Baricada Verde
9.  Societatea de Explorări Oceanografice și Protecție a Mediului Marin “Oceanic-Club”
10.  Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură (CCINA)
11.  Asociația Psihologilor și Psihopedagogilor PROCIVITAS (APP PROCIVITAS)
12. Leadership Today
13.  Asociația Tomis Antidrog
14. Creative Life Association
15.  Cercetașii Marini
16.  Centrul pentru Resurse Civice

Project Manager EXPO ONG și Coordonator Coaliția ONGurilor Constanța:  
Ramona Leonida (0722828121)
EXPO ONG este organizat de Coaliția ONGurilor Constanța

TE-AR PUTEA INTERESA:

Evenimente Constanta

Login

Lost your password?