ACASA » BLOG » EDITORIAL: Totul este la vedere

Totul este la vedere fără ruşine şi incredibil oamenii par să orbească! Cum ar fi să  devenim imuni la ştiri? Cum ar fi ca cineva să inventeze un selector de ştiri? Îmi veţi spune că nu avem nevoie de aşa ceva, ci de deontologie jurnalistică, de obiectivitate şi morală. Iar eu revin şi spun că avem nevoie ori de acest selector, dar mai bine şi definitiv  de o altă orânduire.

Cardinal Motors

Jose Ortega Y Gasset (nu, nu l-aţi văzut pe teren la Euro 2012!?) scria în 1930 în celebra “Revolta maselor” cu patosul tipic hispanic, în care angoasa se amesteca, în chip paradoxal, cu triumful, scria şi  anunţa apariţia unui nou tip de om: omul golit de istorie şi de propriu-i trecut, omul fară valori morale şi necreator de cultură, omul lipsit de interioritate, „omul–carcasă“, „omul–masă“. Cu stupoare mă întreb: suntem noi în urmă sau “urma/turma” ne-a ajuns şi actualizăm ideea de “omul-grămadă”?

La noi la români, popor blagoslovit, se aplică celebra butadă “nimic nu se pierde totul se transformă”, pentru că jurnalistul de tip nou, nu pierde nici o ştire cât de mică, cât de nesemnificativă şi o transformă cu măiestria caracteristică geniului carpatin în… ceea ce doreşte sau i se sugerează (ca să nu spun că i se impune, fără dovezi) cel mai des. Poate că meseria e grea, poate că Arghezi a intuit şi el problematica morală a presei anilor 2000… el spunea ca”Viaţa noastră oscilează […] între două contradicţii […] datoria de a spune adevărul şi necesitatea de-al ascunde”. Şi uite aşa sunteţi martori celor mai fabricate informaţii din istoria televiziunii, pentru că vorbim în principal despre dreptunghiul digital prin care ne pătrunde, vrem nu vrem, ştirea în casă. Aş propune operatorilor de cablu ca pentru jurnalele de ştiri, emisunile de tip tabloid şi tot ghiveciul televizat, la achitarea taxei (că mai şi plătim pentru asta) să asigure, ca la avion, şi pungile necesare senzaţiei şi stării de greaţă.

Câtă îngăduinţă să mai ai în faţa minciunii zilnice a golăniei şi a prostiei propagate în masă, pardon grămadă, cât să mai suporte ţăranul care nu mai are pământ (doar un titlu de proprietate fără roade), pensionarul care nu mai are linişte (doar reţete fară medicamente), tânărul fără orizont (doar iluzia etnobotanicelor născocite pentru masacrarea lor), salariatul fără speranţă (cu un salariu smuls lună de lună) sau intelectualul ucis ca specie (doar subcultură şi umilinţă de nesuportat)?

Subjugarea audiovizuală  este subjugarea libertăţii pentru că o funcţie principală a televizunii, atunci când a fost inventată, este cea de informare reală, nu denaturată de infinite interese. Şi iată-ne la momentul adevărului, un analist politic şi sociolog renumit Giovani Santori a pus punctul sub semnul exclamării în cartea sa “Homo videns – Imbecilizarea prin televiziune şi post-gândirea”, copiii ultima noastră speranţă până şi ei sunt contaminaţi de virsul imbecilizării tv.

Societatea este un laborator în care o mână de oamenii-conducători fără morală, nişte doctori Mengele ne consideră doar material de cercetare şi experiment. Totul este la vedere fără ruşine şi incredibil oamenii par să orbească, să vadă totul într-un alb lăptos ca în eseul lui Saramago, unde paroxismul duce la omor (sau sinucidere), unde şi ultima fărâmă de umanitate e ucisă de cruzimea luptei pentru supravieţuire (sau putere). Ce urmează? O nouă orânduire aşa cum v-am spus… una nouă şi de cu totul altă factură, ceva ce nu a mai exista până acum, dacă vreţi o invenţie despre o lume nouă, dar am o vagă impresie că sună sumbru şi neverosimil.

Din literatura SF am putea găsi alternative, că doar cu asta am rămas, şi aşa cum bunicul meu a aşteptat americanii toata viaţa şi visul american eu îi aştept pe extratereştri şi viaţa imponderabilă de pe altă planetă, căci ceea ce trăiesc acum e un coşmar mare cât întregul pamânt. În copilărie visam frecvent şi nu numai mie mi-a fost dat, (am facut o mică cercetare care mi-a confirmat) că sunt predestinată să fac ceva măreţ, mă visam un erou care salva omenirea, care aducea pacea şi liniştea celor din jur. Am întrebat de curând câţiva copiii şi ştiţi ce mi-au răspuns? Că ei nici nu prea visează şi că ei sunt deja eroi… în jocurile lor pe calculator!

Eu încă mai visez deşi e prea puţin, recunosc, şi de aceea îl citez şi pentru voi pe Edmund Burke: “Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca cei buni să nu facă nimic.”

TE-AR PUTEA INTERESA:

Iulia PANA

Login

Lost your password?