ACASA » BLOG » EDITORIAL: Libertate

-Pricopie! strigă şeful de post Antonescu, cu gâtlejul îmbibat de rachiu ieftin şi vocea trecută prin răzătoare. Pricopie, n-auzi!? insistă el bătând cu palma în masa din lemn a cârciumii. Pe unde paştele mă-tii umbli dezlegat!? Pricopie!…

Oarecum ostenit după atâta strigăt în zadar, Antonescu îşi îndreaptă atenţia către paharul pe jumătate gol pe care îl ţine strâns în palme şi se lasă purtat de gânduri. Între timp, pe nesimţite, frecându-şi mâinile în şorţul odinioară roşu şi devenit maroniu din pricina murdăriei, cârciumarul Pricopie îşi face apariţia în dreptul şefului de post. Observă că omul este căzut în puţul gândirii şi ezită înainte de a-şi face simţită prezenţa. Cu prudenţă, îl atinge cu degetul arătător pe umărul drept…

-M-aţi strigat, domnule Antonescu? întreabă Pricopie cu glas pierit, dar fără a primi nicio reacţie. Domnule Antonescu, m-aţi strigat?! insistă el cu vocea ridicată şi bărbia în piept.

Şeful de post tresare ca şi când ar fi avut o grenadă sub scaun.

-Bă, nenorocitule! se repede Antonescu la gulerul firavului Pricopie. Cum te furişezi tu aşa pe la spatele meu, mă rechin mâncător de meduze ce eşti, spune furios în timp ce-l scutură pe Pricopie.
-Staţi şefu’, că io doar am răspuns la chemarea matale! se apără slăbănogul, încercând să scape din prinsoarea poliţistului suprem al satului.
-Du-te dracu’ cu cârciuma ta cu tot, spune Antonescu cu calm şi eliberând gulerul şifonat al lui Pricopie. Ai noroc că n-am boabă pe ţeava Carpaţiului, că aşa-ţi plasam una-ntre ochi, continuă el în timp ce îşi reia locul la masă.

Amuţit, Pricopie se uită nedumerit la Antonescu şi aşteaptă curios să afle motivul pentru care a fost chemat, mai ales că sticla cu rachiu i-o pusese pe masă de acum jumătate de oră şi mai avea suficient pentru încă trei pahare.

-Auzi bă, Pricopie, spune şeful de post, ia trage-ţi tu un scaun aicişa, lângă mine, să te întreb o vorbă.
-Păi ştiţi că eu am de-
-Trage-ţi, bă, un scaun, n-auzi!? bate Antonescu cu palma-n masă. Sau vrei să-ţi trag eu un pat de pistol în frunte? Stai jos aicea şi să vorbeşti atunci când te-oi întreba io, spune răstit.

Supus, Pricopie trage un scaun la masă şi se aşează timid, cu braţele lipite de corp, păstrând o distanţă de siguranţă faţă de clientul său.

-Tu ştii bine bă, Pricopie, că io sunt om de omenie, spune Antonescu. Ştii sau nu ştii?
-Ştiu, ştiu şefu. Cum să nu… răspunde cârciumarul cu zâmbet fals şi aprobând din cap.
-Păi ştii, bă, spune poliţistul bătând din nou cu palma-n masă. Normal că ştii! Că dacă nu eram io om de omenie, păi nu mai ţineai tu bomba asta deschisă… Tu-ţi paştele mă-tii!
-Aşa este, aşa este, aprobă din nou Pricopie.
-Şi tu ştii bă, Pricopie, continuă Antonescu, că mie mereu mi-a plăcut libertatea… Libertatea de exprimare, libertatea de a alege, libertatea… aşa în general. Ştii sau nu ştii?
-Cum să nu, bineînţeles, răspunde cu fermitate cârciumarul.
-Păi da, bă. Că dacă mie nu-mi plăcea libertatea, nici tu n-aveai parte de ea, la câte ţichişmişuri ştiu io că învârţi p-aiciea…
-Ştim, ştim, şefu’, spune Pricopie. Recunoştinţa mea e profundă rău, zice punându-şi o mână pe piept.
-Păi să fie, bă, ridică vocea Antonescu şi plesneşte masa cu o nouă palmă. Să fie… Hai noroc! concluzionează el.

Şeful de post trage pe gât ultima duşcă din pahar. Pricopie reacţionează prompt, pune imediat mâna pe sticlă şi-l umple la loc.

-Vezi tu, bă Pricopie, continuă Antonescu. Libertatea asta… aşa în general, ce facem noi cu ea? Ce ştim noi să facem cu libertatea pe care o avem?
-Păi, uitaţi, putem să stăm în cârciumă şi să bem liniştiţi până la ce oră vrem noi, răspunde Pricopie plin de certitudine.
-Lasă, bă, astea… Libertatea înseamnă putere, bă Pricopie, spune Antonescu cu tonul unui om înţelept. Ce faci tu cu puterea asta?
-Păi ce să fac… zice cârciumarul nedumerit şi căzut pe gânduri din pricina întrebării neaşteptate.
-“Păi ce să fac”, îl imită poliţistul. Votezi, bă! Aia faci! Când vine vremea, te duci în paştele mă-tii la cabina aia acolo şi ai libertatea de a alege pe cine să votezi. Puterea stă în ştampila aia pe care o ţii în mână, bă nenorocitule. Pricepi?
-Da! Aşa e dom’le. Aia e putere! spune Pricopie plin de revelaţie.
-Tu-ţi paştele mă-tii, bolboroseşte Antonescu în timp ce duce paharul spre gură pentru a se reîmprospăta.

După ce mai bagă pe gât o înghiţitură şi se şterge la gură cu mâneca uniformei, Antonescu se apropie de Pricopie şi îl priveşte în ochi, clipind greoi şi respirând apăsat prin nările păroase. Cârciumarul face ochii mari, temându-se de o reacţie imprevizibilă din partea poliţistului.

-Noi, Pricopie, spune şoptit şeful de post, în satul ăsta suntem oameni liberi şi avem putere, bă. Nimeni, continuă el apăsat, nu ne poate dicta cum să ne folosim puterea… Nimeni!

Pricopie îl aprobă dând din cap şi fără a scoate nici cel mai mic sunet.

-Bun! spune Antonescu revenind la tonul său impunător. Tu ai văzut ce primar avem noi aicea, în satul ăsta. Ai văzut ce om de valoare este Muşătescu ăsta şi cum a ajutat el pe toată lumea… Este un om de toată isparava, bă!

Auzind vorbele şefului de post despre primar, Pricopie îşi îndreaptă privirea în altă direcţie, evitând contactul vizual.

-Este sau nu este!? se răsteşte poliţistul.
-D-da, răspunde Pricopie ţindând privirea în pământ, este…
-Păi este, bă, este. Cum paştele mă-sii să nu îţi foloseşti tu puterea pentru a pune ştampila pentru acest om, atunci când va veni vremea? Cum să nu îţi împânzeşti tu cârciuma cu afişe cu figura acelui om de omenie? Cum? Poţi? Zi, bă, poţi să faci o asemenea crimă împotriva comunităţii noastre? întreabă Antonescu retoric şi plin de convingere în vorbele sale.
-Păi, da. Adică NU! N-ai cum, răspunde cârciumarul cu reţinere în vorbe. Da’ şi dacă ‘or candida şi alţii mai buni? Nu că întreb şi io.

Deodată, Antonescu se încruntă, iar privirea sa devine mai aprigă decât tăria rachiului din sticlă.

-Cum… Ce vrei tu să spui acolo, bă nenorocitule?
-Adică, înţelegeţi, vreau să spun că dacă, să zicem, vine unu şi-mi promite mie că de iese el primar, atunci îmi asfaltează strada din faţa cârciumii, răspunde Pricopie repezit şi cu glasul tremurând.
-Cine paştele mă-tii să-ţi promită ţie aşa ceva, bă anemicule!? bate Antonescul cu pumnul în masă şi se ridică iute de pe scaun privind-ul de sus şi ameninţător pe cârciumar.
-Nu, nu, nu şefu’, se apără Pricopie. Zic şi io aşa… Dacă cine ştie. Nu ca şi când, vezi Doamne, ar fi cineva mai bun.
-Ia zi, Pricopie, spune poliţistul apăsat şi cu dinţii încleştaţi de furie, pe cine ai să votezi tu ca primar aicea la noi în sat?
-Pe-pe-pe Mu-muşatesu. Pe Muşatescu, şefu! Clar!
-Bă! strigă Antonescu. Eşti sigur!?
-Garantat! Fără doar şi poate, răspunde Pricopie încremenit în scaun.

Aruncându-i cârciumarului o ultimă privire încruntată, poliţistul ridică paharul de pe masă şi-l dă pe gât. Se aşează pe scaun şi respiră adânc, frecându-se la ochi. Pricopie toarnă în pahar şi ultima sută de rachiu rămasă în sticlă.

-Trebuie făcut ceea ce-i drept, bă Pricopie, spune calm Antonescu. Că de-aia suntem liberi, tu-ţi paştele mă-tii.

TE-AR PUTEA INTERESA:

Login

Lost your password?