ACASA » ALTE EVENIMENTE » Demonstraţii de BOB şi SKELETON în Piaţa Ovidiu

Demonstraţii de BOB şi SKELETON în Piaţa Ovidiu

BOB PIATA OVIDIU CONSTANTA. Piața Ovidiu din Constanţa se transformă până pe 4 septembrie în locul de antrenamente și demonstrații pentru public, susținute de echipa României la bob și skeleton starturi.

Clubul Sportiv al Sporturilor de Iarnă (CSSI Mamaia) oferă turiștilor și constăntenilor posibilitatea de a se familiariza cu aceste sporturi, pe aceeași pista care va fi mutată în Piațeta Casino, în perioadă 8-11 septembrie, în cadrul unei acțiuni de promovare a campaniei “Iarna car și vara sanie, facem sport și suntem sanatosi”.

Evenimentul din Piața Ovidiu, face parte din programul Asociației Litoral – Delta Dunării.

Campionatul Mondial de starturi la bob și skeleton este o competiție oficială internatională de cel mai înalt nivel, din cadrul calendarului sportiv al Federației Internaționale de Bob și Skeleton (I.B.S.F.).

Competiția are un caracter anual, iar ediția din acest an, în organizarea României, va avea loc la Mamaia, în perioada 8 – 11 septembrie 2016 în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța, Asociația Litoral – Delta Dunării, Clubul Sportiv al Sporturilor de Iarnă (CSSI) și Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR).

Campionatele Mondiale se organizează la următoarele discipline:

-Masculin: bob 2 persoane și bob 4 persoane (masculin și/sau feminin), skeleton
-Feminin: bob 2 persoane, skeleton

Vor concura și echipaje din Croația, Germania, Cehia, Jamaica, SUA, Brazilia și Slovacia.

Evenimente Constanta

Login

Lost your password?