ACASA » STIRI DIN CONSTANTA » Delfinariul Constanța are acum trei lei de mare californieni

Delfinariul Constanța are acum trei lei de mare californieni

DELFINARIU CONSTANTA. Trei lei de mare californieni au fost aduși din Franța și Germania la Delfinariul din Constanța. Pinipedele urmează să susțină reprezentații pentru responsabilizarea în ceea ce privește efectele poluării mărilor cu plastice.

Pizza Evo

Potrivit reprezentanților Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, cele trei exemplare de lei californieni au ajuns la Delfinariu în urma unui contract de colaborare științifică, pentru a prezenta într-o formă atractivă un mesaj educativ despre biodiversitate și conservarea mediului.

Este vorba despre un mascul de 9 ani, Sam, (născut și crescut la grădina zoologică din Nürnberg – Germania) și două femele, de 5 și 10 ani, Inuk și Kali (născute în Ungaria dar aduse de la o grădină zoologică din Franța).

Sunt lei de mare californieni ce au venit ca rod al unei colaborări cu o instituție ce se ocupă de aceștia și care vor performa la Delfinariul Constanța un spectacol educativ, cu o temă de protejare a naturii, o temă de responsabilizare față de efectul poluării mărilor cu plastice. (…) Animalele recoltează plastice din apă și vor transmite că un mamifer marin suferă de prezența acestor plastice în apă. Iar noi, ca mamifere ce ne hrănim din apă, suferim la rândul nostru din cauza microplasticelor ce ajung în pește. Este motivul pentru care mesajul nostru este de a păstra mările, oceanele curate”, a declarat directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, Adrian Bâlbă.

Reprezentațiile oferite de leii de mare vor fi organizate în intervalul de pauză al programului obișnuit, tariful fiind separat. Potrivit precizărilor directorului, reprezentațiile vor începe în preajma minivacanței de 1 mai, însă decizia aparține antrenorilor.

TE-AR PUTEA INTERESA:

Evenimente Constanta

Login

Lost your password?