ACASA » ALTE EVENIMENTE » Concerte, teatru şi ateliere la SĂRBĂTOAREA RECOLTEI ŞI A VINULUI DOBROGEAN

Concerte, teatru şi ateliere la SĂRBĂTOAREA RECOLTEI ŞI A VINULUI DOBROGEAN

SARBATOAREA RECOLTEI CONSTANTA. Şi în acest an, în perioada 29 septembrie – 8 octombrie, are loc “Sărbătoarea Recoltei și a Vinului Dobrogean“, tradiționalul eveniment organizat în ultimii zece ani de Consiliul Județean Constanța la Pavilionul Expozițional din Mamaia.

Sute de agricultori din toată ţara îşi expun produsele, iar prețurile, promit organizatorii, vor fi cu până la 20 la sută mai mici decât în piețele agroalimentare.

Şi la Sărbătoarea din acest an, pe lângă târgul tradițional de legume-fructe, produse alimentare și meșteșuguri, la Pavilionul Expoziţional se vor desfășura o serie de spectacole şi concerte cu artişti şi trupe de renume precum Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Direcţia 5, Laura Lavric, Nelu Ploieşteanu, Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Fanfara 10 Prăjini, Maria Ciobanu şi Ionuţ Dolănescu, Benone Sinulescu, ansambluri folclorice şi multe surprize!

Accesul la evenimente este gratuit. Scroll mai jos pentru a afla programul complet

VINERI 29 septembrie
16.00 –17.00
FANFARA „MUZICA APELOR”  
PARADĂ DE COSTUME POPULARE SPECIFICE DOBROGEI
17.00 – 19.00
ANSAMBLUL FOLCLORIC „IZVOARE DOBROGENE” ȘI SOLIȘTII: ȘTEFANIA ȘIRIN NARENJI, ADRIANA SOFICA, MARIA STȂNGĂ, CRISTINA BUGNAR, SILVIA BORDEIANU ȘI FLORIN MIHALACHE
19.00 – 20.30  MARIA CIOBANU, IONUȚ ȘI DOINIȚA DOLĂNESCU
20.30 – 21.45  PRESTIGE ORCHESTRA
21.45 – 23.00  OVIDIU LIPAN ȚĂNDĂRICĂ ȘI FANFARA 10 PRĂJINI
23.00 – 23.15  SHOW LASER PE PERDEA ACVATICĂ

Sâmbătă, 30 septembrie
11.00 – 12.00  TEATRUL DE COPII ȘI TINERET „CĂLUȚUL DE MARE” – POVESTEA “TREI PURCELUȘI”
16.00 -17.00  ANSAMBLURILE TURCO-TĂTARE  „Mini Quaradeniz” și „Qarasu”
17.00 – 18.00  SPECTACOL DE FOLCLOR MULTICULTURAL -ȘCOALA „LAURA DANCE STUDIO”
18.00 – 19.00  ANSAMBLUL „RAPSOZII ARGEȘULUI” – Curtea de Argeș
19.00 – 20.00  ANSAMBLUL FOLCLORIC „VALURILE DUNĂRII” – Ialomița
20.00 – 21.00  CORINA CHIRIAC
21.00 – 22.00  MIRABELA DAUER
22.00 – 23.00  DIRECȚIA 5

Duminică, 1 octombrie
11.00 – 13.00  ATELIERE CREATIVE PENTRU COPII
16.00 – 17.00  ANSAMBLUL DE DANSURI POPULARE “MUGURELUL” – Cernavodă
17.00 – 18.00  RAPSODIA MĂRII – PALATUL COPIILOR
18.00 – 19.00  MARIA ȘALARU
19.00 – 20.00  LAURA LAVRIC
20.00 – 21.00  NEMURITORII
21.00 – 22.00  ZURALIA ORCHESTRA
22.00 – 23.00  NELU PLOIEȘTEANU

Luni – 2 octombrie
18.00 – 20.00 – ANSAMBLUL FOLCLORIC „ȚARA VRANCEI”
20.00- 21.30  SPECTACOL DE DANSURI GRECEȘTI ȘI MACEDONEȘTI
SOLISTE : SÎRMA GRANZULEA, ELENA CHIRICĂ
21.30 – 23.00  BRASS QUINTET

Marți – 3 octombrie
18.00 – 19.30 ANSAMBLUL DE DANSURI GRECEȘTI „ODISEEA” – Tulcea
19.30 – 20.00 ELENA PLĂTICĂ
20.00 – 20.30 ELENA IONESCU ȘI GRUPUL VOCAL „FIII DOBROGEI”
20.30 – 21.00 ANSAMBLUL DE RUȘI – LIPOVENI „GOLUBOE MORE”
21.00 – 22.00 ANSAMBLUL ARTISTIC „MUREȘUL”
22.00 – 23.00 POLIFONIC BAND

Miercuri – 4 octombrie
18.00 – 19.00  TEATRUL DE STAT CONSTANȚA  – „RAZNA PRIN POVEȘTI” de ION CREANGĂ
19.00 – 19.30 FORMAȚIA DE DANSURI MEGLENO-ROMȂNE “ALTONA” – Tulcea
19.30 – 20.00 SPECTACOL DE DANS “JOY TO DANCE ”
20.00 – 20.30 ALEXANDRU MOLDOVEANU, DARIA PELTEA
20.30 – 21.30 “ROMANTIC GRUP”
21.30 – 22.30 “ZESTREA LĂUTARILOR”

Joi -5 octombrie
18.00 – 19.00 ANSAMBLUL GHIOCEL DE LA LUNCAVIȚA – Tulcea
19.00 – 20.00 TRUPA „ORIZONT”
20.00 – 21.00 ANSAMBLUL DE DANSURI GRECEȘTI „ASTRAS” – Constanţa
21.00 – 22.30 MIRELA PANĂ ȘI CABARET UNIQUE

Vineri – 6 octombrie
17.00 – 18.00  MIHAELA AVRAM, MADĂLINA MODRUJ, CRISTIAN IONUȚ BOGDAN
18.00 – 19.00  ANSAMBLUL DE DANSURI POPULARE „PANDELAȘUL” – Medgidia
19.00 – 20.00  „TARAFUL DOMNESC” – Teleorman
20.00 -21.00  BENONE SINULESCU
21.00 -22.00  VALI CRĂCIUNESCU
22.00 – 23.00  VIORICA ȘI IONIȚĂ CU TARAFUL DIN CLEJANI

Sâmbătă – 7 octombrie
11.00 – 12.00 TEATRUL DE COPII ȘI TINERET „CĂLUȚUL DE MARE” – POVESTEA “PUNGUȚA CU DOI BANI”
16.00 – 17.30 ANSAMBLUL AROMȂN „DOR” – Sarighiol de Deal / Tulcea
17.30 – 19.30 SPECTACOL FOLCLORIC „DOINA COVURLUIULUI” – Galați
19.30. – 21.00 RADU ILLE
21.00 – 22.00  NIGHTLOSERS
22.00- 22.15  SHOW LASER  PE PERDEA ACVATICĂ
22.15 – 23.00  GENERIC

Duminică – 8 octombrie
11.00 – 13.00 ATELIERE CREATIVE PENTRU COPII
16.00 – 17.00 ANSAMBLUL FOLCLORIC „IZVOARE DOBROGENE”
SOLIȘTI: LAURA MOCĂNIȚĂ, CĂTĂLINA ALEXA, NICOLETA RADINCIUC
17.00 – 19.00 ANSAMBLUL „BURNAȘUL” – Teleorman
19.00 – 20.00 IRINA LOGHIN
20.00 – 21.00  CORNELIA ȘI LUPU REDNIC
21.00 – 22.00  DAMIAN DRĂGHICI & BROTHERS
22.00 – 22.30 SHOW LASER PE PERDEA ACVATICĂ

TE-AR PUTEA INTERESA:

Evenimente Constanta

Login

Lost your password?