ACASA » CONCERTE » Concert LOREDANA, VAMA şi VUNK la Regata Marilor Veliere Constanţa

Concert LOREDANA, VAMA şi VUNK la Regata Marilor Veliere Constanţa

CONCERTE CONSTANTA. În această toamnă, la Constanţa se va desfăşura, timp de patru zile, o nouă ediţie a Regatei Marilor Veliere. Un eveniment inedit ce reuneşte în Portul Constanţa 15 veliere din 6 țări, care urmează să plece mai departe spre Rusia și mai apoi spre Bulgaria.

Programul desfăşurării competiţeiei AICI

Toate navele prezente în port vor putea fi vizitate pe 8 septembrie între orele 14.00 și 20.00, vineri, 9 septembrie și sâmbătă, 11 septembrie toată ziua, dar și duminică până în ora 12.00.

O noutate a acestei ediții este că organizatorii au adăugat şi diversitatea culturală specifică Dobrogei: muzica, dansurile, artizanatul și gastronomia fiecărei etnii dobrogene vor fi prezente în cele patru zile pentru a completa spectacolul oferit de nave și de echipaje.

Totul va începe joi, 8 septembrie, ora 19.00, prima seară de concerte va aduce pe scena din Terminalul de Pasageri din Portul Contanţa spectacolul Ciuleandra, inspirat din teme și motive tradiționale, un spectacol de sunet, lumini, teatru și dans.

Spectacolul va fi urmat de recitalul fetelor de la Cvartet Anima, iar în cele din urmă de un super show realizat de trupa Vama.

Vineri, 9 septembrie, vor urca pe scenă Corina și trupa Vunk. Totul va începe de la aceeași oră, 19.00, și se va încheia în jurul orei 23.00.

În fiecare seară, înaintea concertelor principale veţi avea parte de un spectacol de cântece și dansuri organizat de etniile dobrogene.

Pentru cea de-a treia și ultima zi de concerte, 10 septembrie, pe scenă vor urca Ligia Hojda și Loredana, care promit să facă un show extraordinar, exact așa cum trebuie pentru a încheia împreună o ediție spectaculoasă a Regatei Marilor Veliere.

Alături de ele pe scenă vor urca și cei de la Vega Band, iar în cele din urmă noaptea de sâmbătă se va termina un foc impresionant de artificii.

Pentru mai multe informaţii despre Regata şi evenimentele ce se vor desfăşura în Portul Constanţa, click AICI

TE-AR PUTEA INTERESA:

Evenimente Constanta

Login

Lost your password?