ACASA » ALTE EVENIMENTE » Ajutoarele strânse în urma evenimentului „AI GRIJĂ DE SEMENII TĂI” au ajuns în satul Lupele

Junior Chamber International (JCI) Constanţa alături de Asociaţia Off- Road în Dobrogea şi Forte Life, au organizat sâmbătă, 21 septembrie 2013 un concert umanitar cu titlul „Ai grija de semenii tai”, scopul fiind acela de a da o mână de ajutor bătrânilor care au avut de suferit în urma recentelor inundaţii care au lovit mare parte din Judeţul  Galaţi. Satul Lupele , comuna Pechea este locuită  de 14 familii, majoritatea octogenari, doar o femeie şi doi bărbaţi sub 60 de ani. Pompierii au ajuns cu greu la ei, din cauza drumurilor impracticabile, aceşti oameni având nenumărate lipsuri în acest moment: de la medicamentele vitale, până la alimente şi saci de dormit.

5765_664298476914299_281250740_n

Concertul a fost susţinut de folkiştii Walter Ghicolescu şi Cezar Petrovici şi de chitaristul Cosmin Culea, care au răspuns prompt apelului şi au dăruit din muzica lor. Ei au reuşit să le ofere celor prezenţi un spectacol care a demonstrat că muzica ne ajută să fim împreună, să dăruim împreună, să fim uniţi la bine şi la greu.

Donatiile obtinute in urma evenimentului, printre care: alimente, haine, lenjerii si perne – au fost duse până la destinatari de către membri JCI Constanţa şi Off-Road în Dobrogea în data de 24 septembrie 2014. Au fost întâmpinaţi de localnicii care i-au îmbrăţişat şi le-au mulţumit pentru ajutorul acordat. La acest moment, echipajele ISU se aflau deja în sat şi livraseră o parte din bunurile necesare.

575309_664298530247627_611281627_n

Mulţumim artiştilor care ne-au încântat cu muzica lor, colaboratorilor care au ajutat în organizarea evenimentului şi Balta Vlahi pentru maşina pusă la dispoziţie!

JCI Constanţa îşi propune să organizeze şi alte evenimente de acest gen, în virtutea misiunii noastre  de a  crea schimbări pozitive în comunitatea în care trăim.

73305_664298300247650_1316968120_n1234419_664298483580965_1635702108_n1237498_664298176914329_484696892_n
524609_664298610247619_161345201_n1238101_664298590247621_638398427_n1186113_664298263580987_310426407_n

TE-AR PUTEA INTERESA:

Evenimente Constanta

Login

Lost your password?