ACASA » TOATE CATEGORIILE » AIESEC Recrutează!

Odată cu începerea noului semestru universitar a început agitația și pe holurile facultăților din cadrul Universității ”Ovidius” din Constanța. Aici își desfășoară activitatea tineri pasionați și implicați, încercând să aducă un impact pozitiv în societate. Își spun AIESECeri și pană miercuri, 19 martie, îi invită pe studenții care vor să fie mai mult decât studenți să li se alăture.

AIESEC este cea mai mare organizație de studenți și tineri absolvenți, prezentă în 124 de țări și teritorii. Numără peste 1 milion de alumni și peste 100000 de membrii activi în întreaga lume. Acestora li se alătură mai bine de 8000 de organizații și 2400 de universități partenere. AIESEC își desfășoară activitatea de 65 de ani, oferindu-le tinerilor posibilitatea să aducă un impact pozitiv în societate, prin dezvoltarea experiențelor de leadership.

aiesec

În Constanța, AIESEC se află de 22 de ani și a desfășurat numeroase proiecte precum: “LTBT”, „Smile, Future!”, „GROW”, „DRAW+”, „MoneySense”, „AIESEC Academy”, „CFF”, etc.

Dacă simți că ești făcut pentru a fi ceva mai mult decât un simplu student, AIESECerii te așteaptă pentru a-ți preda ștafeta!
Te poți înscrie pe site-ul oficial: http://www.aiesecconstanta.ro/ sau la sediul organizației, situat pe Aleea Universității, nr. 1, parter, sala P40.

Te așteptăm în echipa noastră!

TE-AR PUTEA INTERESA:

Evenimente Constanta

Login

Lost your password?