AFERIM! regia RADU JUDE. Suntem obisnuiti deja ca actiunea celor mai multe dintre filmele romanesti sa se intample in trecut. Asta poate pentru ca istoria noastra zbuciumata ofera mult material si inspiratie scenaristilor si regizorilor, fiindu-le mai usor sa scormoneasca acolo. Nu e de condamnat, mai ales ca filmele si documentarele istorice sunt in ziua de azi singura sursa de contact cu trecutul romanilor pentru generatia nascuta cu ochii-n monitoare. Cine mai rasfoieste carti de istorie doar din pura curiozitate? Cat despre ceea ce se preda in scoli… Sa fim seriosi.

„Aferim!“, indiferent din ce unghi il privesti sau cum il percepi, este si va ramane un film istoric, bine documentat, ce-si propune sa fie autentic vietii pe care o traiau romanii din Tara Romaneasca a anului 1835. Faptul ca Radu Jude a ales ca acest film sa fie alb-negru si montat intr-un stil apropiat inceputurilor cinematografiei cu sunet (la fel cum a facut Stere Gulea cu Morometii), ii ofera acel aer de “vechi dar frumos” si accentueaza chiar modul in care era traita si perceputa viata pe atunci: in alb si negru. Oamenii aveau prea putine nunante de gri in gandirea lor si prea putine motive sa se bucure de culorile din jur. Si vei constata acest aspect pe parcursul filmului, in replicile si scenele ce cu siguranta te vor face sa exclami in gand: “Bai, da’ cum traiau astia!”

Toma Cuzin (stanga) in rolul lui Carfin

Filmul este, in principal, despre sclavia tiganilor din Tara Romaneasca, cu o poveste simpla in aparenta, insa ce are grija sa-ti trazneasca simturile cand te astepti mai putin. Un zapciu, Constandin (interpretat de Teodor Corban) si fiul sau, Ionita (Mihai Comanoiu), sunt plecati in cautarea unui tigan sclav, Carfin (Toma Cuzin sau Firicel, din „Las Fierbinti“) care fugise de la boierul sau, Iordache Candescu (Alexandru Dabija), dupa ce a „scapat“ de cateva ori in poalele cocoanei (Mihaela Sirbu). In Tara Romaneasca a secolului XIX, coruptia era la rang inalt, se practica mica intelegere la drumul mare cu autoritatile, tiganii erau detestati, injurati si tratati precum creaturi inferioare, bogatii la fel de ipocriti si cei din jurul lor la fel de pupincuristi si supusi. Suna cunoscut, nu-i asa?

Incepe precum orice film romanesc, care iti pune rabdarea la incercare si trage povestea de par pana cand iti dai seama ce vrea de fapt, cine sunt personajele, ce vor, unde se duc si care-i combinatia. Dialogurile trebuiesc urmarite cu o atentie sporita pentru a intelege daca ceea ce a spus personajul are legatura cu firul epic sau e palavrageala de umplutura. Cu atat mai mult cu cat exista o abundenta de arhaisme. Interpretarea actorilor este exceptionala pentru ca, de multe ori, te face sa uiti ca urmaresti un film si ai impresia ca cineva era acolo cu o camera si filma un reality show fara scenariu. Din pacate, anumite detalii, cum ar fi perucile mult prea evidente, pantalonii de trening cu elastic ce apar in cateva cadre sau replici rostite mult prea sec si recitat de unele personaje secundare, te vor scoate din stare. Daca nu le vei observa, atunci esti un fericit.

De la stanga: Ionita, boierul Iordache Candescu si zapciul Constandin

„Aferim!“ este, pe cat de dramatic si de dur, pe atat de plin de umor si satira de calitate. Un limbaj foarte colorat pentru un film alb-negru. Este obscen, amuzant si plin de intelepciune seaca prin schimbul de proverbe si zicale romanesti, culese cu grija din cartile lui Creanga, Sadoveanu, Anton Pann si toata gasca lor. Limbajul este chiar unul dintre cele mai importante aspecte ale filmului si, probabil, cel mai memorabil. Curg snoavele in „Aferim!“ precum bicele pe spinarile tiganilor.

Peste cativa ani, „Aferim!“ va fi un film clasic, de referinta in cinematografia romaneasca. Deocamdata este un film cu premii importante pe la festivaluri de fite, dar pe care trebuie sa-l vezi, chiar si pentru a uita putin de privirea naucitoare pe care o are Mila Kunis in filmul ala fain cu planete.

NOTA: 8 / 10